Roubini GE: Ungaria si Romania, verigile slabe din regiune. Bucurestiul are avantajul relatiei cu FMI

Data publicarii: 18-01-2013 | Economie

Ungaria este din punct de vedere economic cea mai slaba veriga din regiune, din cauza indatorarii si fundamentelor macroeconomice, cealalta veriga slaba fiind Romania, cu diferenta ca guvernul de la Bucuresti pare serios in relatia cu FMI, potrivit unui analist de la firma Roubini Global Economics (RGE).

"Ungaria este cea mai slaba veriga", din cauza indatorarii externe, cea mai ridicata din regiune, precum si a fundamentelor macroeconomice mai slabe decat cele ale vecinilor, a declarat analistul RGE Jelena Vukotic, intr-un interviu pentru un blog al Concorde Fund Management, preluat de publicatia ungara "Portfolio”, citata de Mediafax.

 De asemenea, bancile din Ungaria depind puternic de institutiile de credit din zona euro si de stabilitatea uniunii monetare, a adaugat Vukotic.

 Acordul cu FMI, o garantie pentru Romania

 Cealalta veriga slaba este Romania, a spus analistul, notand ca principala diferenta consta in faptul ca guvernul roman este aparent serios in privinta incheierii unui acord cu FMI si probabil va reinnoi actuala intelegere, care expira in martie.

 "In situatii turbulente, (acordul cu FMI, n.r.) ofera cea mai puternica asigurare pentru investitorii care au in vizor si Romania. Contrar acestei situatii, executivul ungar nu are nicio intentie notabila de a ajunge la o intelegere cu Fondul, asumandu-si astfel un risc major, intrucat intr-un context in care increderea la nivel global se poate deteriora rapid si puternic, Ungaria ar putea sa fie prima tara din care capitalul strain se retrage", a spus analistul RGE.

Integral in Adevarul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: