CSSPP: Pilonul II de pensii avea 5,77 milioane de participanti, la 31 decembrie 2012

Data publicarii: 23-01-2013 | Finante-Banci

Numarul participantilor la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) ajunsese, la 31 decembrie 2012, la 5,77 milioane persoane, in crestere cu 4,65% comparativ cu perioada similara din anul anterior, se arata in buletinul informativ lunar, publicat, marti, de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private /CSSPP/.

La nivelul sfarsitului de an 2012, un numar de 5,77 milioane persoane participau la Pilonul II, cresterea fiind cu 4,65% fata de decembrie 2011, si cu 1,94% comparativ cu iunie 2012. In comparatie cu octombrie 2012, in decembrie majorarea a fost de numai 0,62%. 

Datele arbitrului pietei asigurarilor din Romania releva, totodata, faptul ca valoarea activelor nete inregistrata de fondurile de pensii administrate privat la 31 decembrie, anul trecut, a fost de 9,6 miliarde lei (circa 2,2 miliarde euro), in crestere cu 50% fata de decembrie 2011, si cu aproximativ 22% mai mare fata de iunie 2012. 

De asemenea, comparativ cu luna precedenta octombrie 2012, in decembrie avansul activelor nete a fost de 3,7%. 

Potrivit sursei citate, la finele anului trecut, valoarea medie a unui cont in Pilonul II a fost 1.728 lei (390 euro), iar aproximativ 69% dintre participanti s-au situat sub medie, in timp ce 31% peste medie. 

In luna decembrie 2012, au fost virate catre fondurile de pensii administrate privat peste 217 milioane lei (circa 149 milioane euro la cotatia BNR din 31 decembrie 2012), in scadere usoara fata de luna anterioara (1,08%), dar in crestere comparativ cu decembrie 2011 (25,3%) si iunie 2012 (1,61%). 

Totalul contributiilor virate pe parcursul anului trecut a fost de 2,5 miliarde lei, echivalentul a 600 milioane euro. 

CSSPP mentioneaza ca, in ultima luna a anului trecut, numai sumele plasate in depozite bancare si obligatiuni municipale au inregistrat scaderi, comparativ cu decembrie 2011. Pe de alta parte, sumele plasate in celelalte clase de active au inregistrat cresteri cuprinse intre 1,6% si 73%, in conditiile in care activele totale au crescut cu 50%. 

Din punct de vedere al alocarii resurselor financiare pe diferite clase de active, ponderile in total active ale titlurilor de stat si actiunilor au inregistrat un avans comparativ cu decembrie 2011, in cazul celorlalte clase de active inregistrandu-se scaderi ale ponderilor lor. 

Conform datelor CSSPP, activele totale aflate in administrare la nivelul intregului sistem de pensii private au crescut constant pe parcursul anului trecut, inregistrand, la sfarsitul lunii decembrie 2012, un cuantum de 10,24 miliarde lei (2,31 miliarde euro), majorare cu 50% fata de finalul anului anterior. 

La 31 decembrie 2012, activele totale din sistemul pensiilor private reprezentau 1,68% din Produsul Intern Brut /PIB/, comparativ cu 1,19%, valoare inregistrata la 31 decembrie 2011. 

Numarul participantilor a crescut constant luna de luna, aproximativ 290.000 persoane devenind participanti ai sistemului de pensii private.

Sursa: AGERPRES