Finantele au imprumutat 500 milioane de euro la un cost minim istoric

Data publicarii: 23-01-2013 | Finante-Banci

Tendinta de scadere a costurilor cu datoria publica a continuat ieri, cand Ministerul Finantelor a vandut obligatiuni de stat in euro pe trei ani in valoare de circa jumatate de miliard de euro la un randament mediu de 3,14% care reprezinta atingerea unui minim istoric.

Planul de emisiune stabilit la sfarsitul lunii decembrie prevedea o valoare a emisiunii de 150 mil. euro, insa suma atrasa efectiv a fost mai mult decat tripla, in conditiile in care investitorii au venit cu cereri de peste 800 mil. euro, astfel ca Finantele au continuat trendul de depasire a sumelor programate la licitatiile de obligatiuni de stat. A fost prima emisiune de titluri in valuta realizata anul acesta pe piata interna. In octombrie anul trecut Trezoreria redeschisese o serie de bonduri pe trei ani la un randament de 3,76%, pentru ca in noiembrie randamentul pentru aceasta scadenta sa scada la 3,4%.

Analistii Erste Group au fost foarte aproape cu estimarea privind randamentul de la licitatia de ieri, anticipand o cerere consistenta si un randament in jurul a 3,15%. ING vedea un randament maxim in jur de 3% si o suma usor peste nivelul planificat.

Integral in Ziarul Financiar