Romania, locul IV in randul tarilor UE cu cea mai scazuta datorie publica ca procent din PIB, in T3

Data publicarii: 24-01-2013 | Finante-Banci

Datoria publica a zonei euro a inregistrat o usoara crestere in trimestrul trei din 2012 comparativ cu precedentele trei luni, pana la 90% din PIB, de la 89,9% din PIB, iar in UE27 datoria publica a urcat la 85,1% de la 85%, arata cifrele publicate miercuri de Oficiul european de statistica (Eurostat).

La sfarsitul trimestrului trei din 2012, tarile din UE care aveau cea mai mare datorie publica ca procent din PIB erau: Grecia (152,6%), Italia (127,3%), Portugalia (117,5%) si Irlanda (117%) iar cea mai scazuta datorie publica ca procent din PIB se inregistra in Estonia (9,6%), Bulgaria (18,7%), Luxemburg (20,9%), Romania (35,2%) si Suedia (37,4%). 

Potrivit Eurostat, datoria publica a Romaniei a urcat la 211,566 miliarde lei (35,2% din PIB) in trimestrul trei din 2012, de la 182,822 miliarde lei (32,7% din PIB) in perioada similara din 2011 si 210,101 miliarde lei (35,6% din PIB) in trimestrul doi din 2012. 

Comparativ cu trimestrul trei din 2011, datoria publica a zonei euro si a UE27 a inregistrat o usoara crestere in perioada iulie-septembrie 2012 pana la 90% din PIB de la 86,8% din PIB, respectiv la 85,1% de la 81,5%. 

Fata de trimestrul trei din 2011, un numar de 22 de state membre au inregistrat o crestere a datoriei publice in perioada iulie-septembrie 2012 (printre care se numara si Romania), in timp ce in cinci tari membre datoria publica a scazut. 

Cele mai mari cresteri au fost inregistrate in Cipru (17,5 puncte procentuale), Irlanda (13,4 puncte procentuale) si Spania (10,7 puncte procentuale) iar cele mai mari scaderi au fost inregistrate in Grecia (minus 11,1 puncte procentuale), Ungaria (minus 4,8 puncte procentuale) si Letonia (minus 3,6 puncte procentuale). 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: