UniCredit vinde 9,1% din Pekao, pentru aproximativ 1,3 miliarde de dolari

Data publicarii: 30-01-2013 | Finante-Banci

UniCredit SpA a scos la vanzare 9,1% din actiunile diviziei sale din Polonia, ca parte a planului de majorare a capitalului si de imbunatatire a profitului celei mai mari banci din Italia, transmite Bloomberg.

Vanzarea a 23,9 milioane de actiuni ale Bank Pekao SA, al doilea grup bancar din Polonia, este evaluata la 3,98 miliarde de zloti (1,3 miliarde de dolari), pe baza pretului de la inchiderea sedintei bursiere de marti. Dupa finalizarea vanzarii UniCredit va detine cel putin 20,1% din Pekao.

'Vanzarea actiunilor va permite UniCredit sa-si optimizeze alocarea capitalului, pentru a continua cresterea organica in Europa Centrala si de Est' dar Pekao va ramane o componenta 'de baza' a strategiei UniCredit, se arata in declaratia bancii italiene.

Recent, UniCredit a anuntat ca isi revizuieste strategia in Europa Centrala si de Est, vanzand active si reducand costurile, pentru a-si imbunatati profitabilitatea, dupa ce criza datoriilor din zona euro si recesiunea din Italia au afectat castigurile bancii. Pana in 2015 UniCredit vrea sa faca economii de 1,5 miliarde de euro, pentru a-si majora profitul la 6,5 miliarde de euro.

Anuntul privind vanzarea actiunilor Bank Pekao vine la mai putin de o saptamana dupa ce guvernul de la Varsovia a vandut 12,2% din cea mai mare banca poloneza, PKO Bank Polski, pentru 1,7 miliarde de dolari.

Integral pe InComeMagazine.ro