Reactii internationale dupa ce Bulgaria a acuzat Hezbollah pentru atentatul de la Burgas

Data publicarii: 06-02-2013 | International

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a cerut marti Uniunii Europene 'sa traga concluziile in legatura cu adevarata natura a Hezbollah', miscarea siita libaneza implicata in atentatul antiisraelian de la Burgas din iulie anul trecut, potrivit Ministerului bulgar de Interne. Aceasta este prima data cand Bulgaria acuza direct miscarea libaneza pentru atacul terorist de la Burgas, informeaza AFP.

'Atentatul de la Burgas a fost un atac comis pe teritoriul european impotriva unui stat membru al Uniunii Europene. Speram ca europenii vor trage concluziile necesare', a afirmat Benjamin Netanyahu, potrivit unui comunicat al biroului sau, referindu-se la cererea Israelului catre UE de a include Hezbollah pe lista sa cu 'organizatii teroriste'. 

'Concluziile anuntate astazi de Bulgaria sunt clare: Hezbollah este direct responsabila pentru aceasta atrocitate. Exista doar o singura grupare Hezbollah, este o organizatie unica, cu un singur comandament', a adaugat el, pentru a respinge diferenta care se face intre activitatile militare ale miscarii siite si rolul sau in politica libaneza. 

Totodata, un purtator de cuvant al sefei diplomatiei europene, Catherine Ashton, a declarat ca 'implicatiile anchetei trebuie evaluate in mod serios in conditiile in care este vorba despre un atac terorist pe teritoriul UE'. 

'UE si statele membre vor discuta despre raspunsul adecvat pe baza tuturor elementelor identificate de anchetatori', a adaugat responsabilul european. 

La randul sau, Casa Alba a cerut marti Europei sa actioneze in fata amenintarii reprezentate de miscarea siita libaneza Hezbollah. 

Consilierul presedintelui Barack Obama pe probleme de terorism, John Brennan, cel mai probabil viitorul sef al CIA, le-a cerut tarilor europene sa ia 'masuri preventive' pentru a descoperi infrastructurile Hezbollah, precum si retelele sale operationale si financiare. 

John Brennan a declarat ca atacul din 18 iulie 2012 de la Burgas, in estul Bulgariei, soldat cu sase morti si treizeci de raniti, arata ca Hezbollah este 'un grup terorist care urmareste sa atace barbati, femei si copii nevinovati, si care reprezinta o amenintare crescanda, nu doar pentru Europa, ci pentru intreaga lume'. 

Dupa anuntul Ministerului bulgar de Interne, premierul libanez Najib Mikati a anuntat ca tara sa va coopera cu Sofia 'pentru a elucida' circumstantele atacului antiisraelian de la Burgas. 

'Libanul, convins ca autoritatile competente din Bulgaria vor face o evaluare serioasa a rezultatelor investigatiei, isi exprima disponibilitatea de a coopera cu statul bulgar pentru a clarifica circumstantele' atentatului de la Burgas, a afirmat premierul libanez intr-un comunicat. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: