Bancile care au primit ajutor de stat vor fi obligate sa-si adapteze creditele la nevoile IMM

Data publicarii: 06-02-2013 | Finante-Banci

Intreprinderile mici au nevoie de imprumuturi bancare adaptate nevoilor lor, de forme alternative de capital de risc, de reguli mai clare in relatia cu creditorii, precum si de plati mai rapide din partea partenerilor de afaceri, se mentioneaza intr-un raport votat de Parlamentul European. 

"In Europa exista peste 23 de milioane de intreprinderi mici si mijlocii, fiecare avand propriile sale nevoi, ceea ce face necesare niste reguli clare de finantare, precum si crearea unor alternative la imprumuturile bancare. Noi forme de capital de risc ar putea fi, de asemenea, utile. Institutiile financiare si creditorii ar trebui sa faca un efort mai mare de comunicare cu intreprinzatorii si sa respecte reguli clare privind garantiile, plata anticipata si posibilele penalitati", a afirmat raportorul belgian Philippe De Backer, membru al grupului Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa.

Firmele mici, cum ar fi afacerile de familie, intreprinderile din domeniul high-tech si intreprinderile nou constituite, au dificultati mai mari in obtinerea finantarii decat alti actori de pe piata. Bancile care au primit ajutor de stat sau sprijin din partea Bancii Centrale Europene sa depaseasca perioada de criza ar trebui sa fie obligate sa isi adapteze imprumuturile la nevoile intreprinderilor mici si mijlocii, spun deputatii.

Integral in Wall Street

Ultimele stiri pe BankNews.ro: