BioFach Nurnberg 2013 isi deschide miercuri portile; Romania detine statutul de 'Tara Anului'

Data publicarii: 13-02-2013 | Economie

Cel mai mare targ de comert cu produse ecologice din lume "BioFach Nurnberg 2013", unde Romania detine statutul de 'Tara Anului', isi deschide miercuri portile pentru 2.420 de expozanti, din 130 de tari, si pentru cei peste 40.000 de vizitatori estimati ca vor vizita targul in cele patru zile de evenimente (13-16 februarie 2013).

Ceremonia Oficiala de Deschidere a Biofach 2013 va avea loc in prezenta presedintelui Federatiei Internationale a Miscarii pentru Agricultura Ecologica (IFOAM) Andre Leu, a sefului Federatiei Intreprinderilor din Alimentatia Organica din Germania, Felix Prinz zu Lowenstein, a secretarului de stat din Ministerul Alimentatiei, Agriculturii si a Protectiei Cumparatorilor din Germania, Robert Kloos si a lui Achim Irimescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, care il va inlocui pe ministrul roman al Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta nu va putea participa la deschiderea evenimentului deoarece va participa la Reuniunea Ministrilor Agriculturii din Franta, Regatul Unit al Marii Britanii, Luxemburg si Polonia, convocata de Ministrul Agriculturii din Irlanda pentru a dezbate problema comercializarii pe piata din Marea Britanie a unor produse care ar fi continut carne de cal in loc de carne de vita. 

Dupa deschiderea targului, oficialii germani vor vizita pavilionul Romaniei, unde vor degusta produsele romanesti si vor asista la un moment artistic sustinut de pianistul Teo Milea si de naistul Nicolae Voiculet. 

Dupa ora 17.00 va avea loc, la pavilionul Romaniei, receptia oferita de MADR, in cadrul careia va canta trupa Provincialii si va fi servita mancare traditionala romaneasca bio. 

Romania este reprezentata la editia din acest an a Biofach de 55 de expozanti din sectorul agriculturii ecologice, evenimentul fiind sustinut de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si de Asociatia Operatorilor din Agricultura Ecologica - "Bio Romania". 

Asociatia Patronala intentioneaza sa realizeze la editia din acest an, in parteneriat cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Bucuresti, cel mai amplu studiu al potentialilor importatori de produse ecologice romanesti, cu sprijinul al 30 de studenti, care vor fi prezenti la eveniment. 

"Actiunea noastra are dublu scop. Primul este acela de a promova imaginea Romaniei, iar al doilea scop este unul practic, acela de a alcatui, pentru prima data, o baza de date cu potentialii importatori de produse ecologice romanesti. Studentii vor fi impartiti in echipe de cate doi, care vor parcurge toate cele 10 pavilioane expozitionale ale Centrului expozitional din Nurnberg Messe si vor completa un chestionar elaborat de Departamentul de Marketing Bio Romania. Studentii vor purta tricouri inscriptionate pe spate cu harta Romaniei si sigla Biofach 2013 'Country of the year' si motto-ul 'Taste Organic Romania!' , a declarat pentru AGERPRES Marian Cioceanu, presedintele Bio-Romania. 

Datele obtinute vor fi centralizate ulterior, iar apoi vor fi analizate si prelucrate de catre Departamentul de Marketing, impreuna cu specialisti si studenti USAMV. 

"Dorim ca prezenta Romaniei la Biofach in calitate de 'Tara Anului', pe langa impactul de imagine, sa produca efecte economice si sociale ample in spatiul rural romanesc prin pornirea motorului agriculturii ecologice. De asemenea, dorim sa promovam produsele traditionale certificate ecologic, care sunt la mare cautare in toata lumea occidentala, incepand a fi cunoscute ca Organic Food Artizans", a adaugat Cioceanu. 

Pavilionul Romaniei se intinde pe o suprafata de 600 de metri patrati, inclusiv un restaurant unde vor fi gatite meniuri traditionale romanesti, iar firmele expozante vor expune produse certificate ecologic, precum cereale si seminte oleaginoase, uleiuri, fructe de padure, ciuperci uscate, plante medicinale, seminte de plante aromatice si mirodenii, furaje, branzeturi, oua, produse lactate, vinuri, fructe si sucuri din fructe, produse de panificatie, dulceturi, cosmetice, miere si produse apicole, produse provenite din acvacultura. 

Potrivit datelor furnizate de Asociatia Operatorilor din Agricultura Ecologica "Bio Romania", consumul intern de produse ecologice certificate reprezinta doar 2% din totalul alimentelor consumate, desi aproape 70% din produsele provenite din mediul rural romanesc pot fi clasificate ca fiind naturale si ecologice. 

Piata romaneasca de produse ecologice totalizeaza in prezent circa 80 de milioane de euro, jumatate din aceasta valoare provenind din produsele romanesti, respectiv din miere, vin si panificatie, iar cealalta jumatate din importuri realizate in special de marii retaileri. . 

Importul de produse ecologice a crescut anual, prin implicarea hipermarket-urilor in distributia cu amanuntul a acestora. Astfel, in anul 2007 valoarea importurilor era de circa cinci milioane de euro, iar la nivelul anului 2011, a ajuns la o valoare estimata de circa 75 milioane euro, conform datelor existente in piata. 

Datele Bio-Romania arata ca valoarea exporturilor romanesti de produse ecologice se ridica la 200 de milioane de euro, un procentaj de circa 70 - 80% din productia de produse ecologice a Romaniei fiind exportata anual. Cele mai exportate sunt cerealele, mierea, fructele de padure si foarte putin produsele procesate, precum branzeturi, vinuri sau produsele de panificatie. Tarile europene sunt principalele piete de export ale Romaniei pentru produsele ecologice, Germania, Austria sau Belgia fiind printre statele care importa masiv materie prima obtinuta in sistemul ecologic autohton, dar si principalele furnizoare de produse bio procesate pentru piata romaneasca. 

Din datele furnizate de ministrul Agriculturii, in toamna anului trecut, efortul financiar al MADR pentru organizarea acestui eveniment este estimat la aproximativ 800.000 de euro.

Sursa: AGERPRES