Reducerile de preturi fac din ce in ce mai grea diferentierea intre magazine

Data publicarii: 19-03-2013 | Afaceri

Retailerii care, in urma anilor de criza, au schimbat radical modul de selectie, dispunere si prezentare a marfurilor vor depasi perioada dificultatilor economice globale cu mult mai usor si vor inregistra rezultate financiare cu mult mai bune decat cei care se axeaza prioritar pe reducerile de preturi, arata o analiza realizata de Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO), unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail si centre comerciale din Romania. 

"Anul 2012 a fost un an de varf pentru promotii, iar consumatorului ii este din ce in ce mai greu sa aleaga intre acestea. Toata lumea are promotii, in special reduceri de preturi, dar si alte tipuri de campanii; promotiile au devenit, cum se spune in Anglia, un "must have", nu mai sunt o optiune, sunt obligatorii", a aratat Graham Kilbane, COO ARGO. Urmarea fireasca este ca promotiile nu mai sunt un factor de diferentiere intre un retailer sau altul, astfel incat selectia si dispunerea marfurilor, precum si intreaga amenajare si atmosfera dintr-un magazin dobandesc o importanta in crestere pentru a atrage cumparatorii, dupa cum arata analiza ARGO. "Intre "n" promotii, consumatorul va alege sa cumpere dintr-un magazin in care marfurile sunt convenabil asezate, categoriile de produse sunt usor vizibile si bine selectionate, trecerea de la un tip de marfuri la altul este fireasca, iar cautarea unui anumit produs - sau a unei anumite marimi a unui articol de imbracaminte, de exemplu- nu consituie "o excursie" plina de provocari si de nervi", a precizat Graham Kilbane.

Majoritatea retailerilor internationali nu au mai cunoscut o criza similara celei din ultimii ani, iar in ceea ce ii priveste pe comerciantii locali- cei mai multi au "inflorit" in anii 2000- 2008, intr-o perioada in care consumatorul roman era avid sa cumpere, iar veniturile sale erau in crestere: economia Romaniei crestea in fiecare an cu 5-6-7%, iar cererea interna avea un ritm mediu anual de cca 8%. Adaptarea la noile conditii economice care au debutat in anul 2009 nu a fost usoara: dupa ce zeci de ani retailerii au investit in fidelizarea clientilor si construirea unor marci puternice, a venit criza care a clatinat puternic loialitatea consumatorilor fata de branduri si a adus febra promotiilor. "Promotiile sunt insa "o arma cu multe taisuri": de exemplu, multe magazine doresc sa anunte in vitrina toate promotiile, tot timpul, la fel si in magazin, ceea ce s-a dovedit a fi gresit. Vitrinele mai simple, cu marfa bine pusa in centrul atentiei, iluminata fara economie la curent si cu o comunicare eficienta a promotiilor, folosind materiale si display-uri adecvate, atrag cu mult mai multi cumparatori", a aratat Graham Kilbane

De asemenea, decoratorii profesionisti de vitrine (profesie numita international "window dresser") recomanda amplasarea produselor la inaltimi si distante diferite, pentru a conferi senzatia de volum si a putea prezenta mai multe marfuri fara a aglomera spatiul. Manechinele trebuie "sa prinda viata", in posturi interesante, cu lumina concentrata asupra produselor care sunt prezentate. In plus, comerciantul trebuie sa aiba stocuri suficiente cu produsele expuse in vitrina, intrucat in caz contrar clientii vor fi dezamagiti si, cel mai probabil, vor pleca fara sa cumpere un substitut.

"Reducerile de pret se vor mentine in top si in 2013, dar acest an va arata ca, asa cum consumatorul a devenit mai pretentios in ceea ce priveste marfurile, la fel vor sta lucrurile si in ceea ce priveste magazinul din care cumpara: cu cat va fi mai placuta si usoara experinta cumparaturilor, cu atat mai mult vor fi alese promotiile din acel magazin, plus alte produse", a precizat Graham Kilbane.

Despre Argo Real Estate Opportunities Fund

Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO) este unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail si centre comerciale din Europa Centrala si de Sud- Est, detinand proiecte ce totalizeaza peste 340.000 mp GLA. ARGO este un fond inchis de investitii, orientat prioritar catre piata de retail. Fondul este administrat de Argo Group Limited (AGL), companie de asset management axata pe pietele emergente. AGL a fost fondata in anul 2000 si administreaza active in valoare de 400 milioane de dolari; compania are birouri in Marea Britanie, Cipru, Romania, Ucraina, Argentina si Singapore si, din 2008, este listata la Alternative Investment Market (AIM) din Londra.

In Romania, Argo Real Estate Opportunities Fund detine patru parcuri de retail: Shopping City Sibiu, Shopping CitySuceava,  Era Shopping Park Oradea si, respectiv, Era Shopping Park Iasi , cumuland o suprafata totala inchiriabila de 271.000 mp. Era Shopping Park este cel mai mare parc de retail din Oradea, avand  64.000 mp suprafata inchiriabila. Era Shopping Park Iasi este, de asemenea, cel mai mare retail parc din oras, cu 80.000 mp spatii de inchiriat(la finalizarea proiectului),. Shopping City Suceava are o suprafata inchiriabila de 47.000 mp, iar Shopping City Sibiu este cel mai mare parc de retail din portofoliul ARGO  si cel de-al treilea ca marime din Romania, cu peste 80.000 mp suprafata inchiriabila.