Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a intalnit cu presedintele Comisei pentru Integrare Europeana a Parlamentului din Muntenegru, Slaven Radunovic

Data publicarii: 19-03-2013 | Finante-Banci

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a intalnit, ieri, 18 martie, cu presedintele Comisei pentru Integrare Europeana a Parlamentului din Muntenegru, Slaven Radunovic.

Discutiile au vizat experienta Romaniei in utilizarea fondurilor de pre-aderare, in conditiile in care Muntenegru este una dintre tarile care candideaza pentru a obtine statul de membru al Uniunii Europene. 

 "Pentru a atinge o rata de absorbtie cat mai ridicata, autoritatile de management trebuie sa aiba o abordare proactiva si pragmatica pentru a putea reactiona la toate problemele ridicate de entitati si pentru a gasi cele mai bune solutii care pot fi implementate rapid. Totodata, trebuie asigurat un flux eficient al utilizarii fondurilor”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. 

Eugen Teodorovici a subliniat ca, pe langa investitiile propriu-zise unul dintre principalele avantaje ale utilizarii banilor europeni este transferul de principii, bune practici si know-how.

Incepand cu anul 2000 Ministrul Fondurilor Europene a condus diferite structuri implicate in atragerea fondurilor de pre-aderare alocate Romaniei.