MFP: Romania a demonstrat ca poate accesa cu usurinta piata financiara americana si europeana

Data publicarii: 10-05-2013 | Finante-Banci

Romania a demonstrat din 2010 pana in prezent ca poate accesa cu flexibilitate si usurinta atat piata americana cat si pe cea europeana, la costuri avantajoase, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice /MFP/ remis vineri AGERPRES.

'Acest fapt a fost demonstrat prin multiplele emisiuni efectuate de Romania la costuri in scadere si de nivelul de suprasubscriere al acestora, reflectat si de ultima tranzactie pe piata SUA, care s-a bucurat de o cerere de peste 7 miliarde dolari SUA, obtinandu-se totodata si cel mai mic randament pentru maturitatea de 10 ani, respectiv, 4,5%', se spune in comunicat. 

Agentia de rating Standard&Poor's a reconfirmat, in data de 9 mai 2013, rating-ul Romaniei la 'BB+' pentru obligatiunile pe termen lung emise in moneda straina si locala, precum si rating-ul la 'B' pentru obligatiunile pe termen scurt emise in moneda straina si locala, cu perspectiva stabila, rating acordat din 2008, si a apreciat ca procesul de consolidare fiscala va continua iar cresterea economica va fi sustinuta de Guvern prin atragerea de investitii straine directe.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: