Dragos Andrei, consilier al premierului Ponta, a fost numit membru in CA al EximBank

Data publicarii: 10-05-2013 | Finante-Banci

Dragos Andrei, 51 de ani, consilier de stat in cadrul cancelariei premierului Victor Ponta, a fost numit membru in consiliul de administratie al bancii de stat EximBank. El a intrat in echipa prim ministrului la inceputul acestui an.

  Pana in 1999 cand si-a infiintat firma de consultanta financiara Valsa Consulting, Dragos Andrei a detinut o serie de functii relevante in sectorul bancar - director de operatiuni si director general al fostei Banca Franco-Romana, sucursala Bucuresti, vicepresedinte al ABN AMRO Romania (actuala RBS) si prim-vicepresedinte coordonator corporate&retail la defuncta Bancorex.

In timpul cabinetului Nastase, Andrei a fost secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor.

Potrivit declaratiei de avere depuse la intrarea in cancelaria lui Victor Ponta, Dragos Andrei a incasat in 2012 o solda totala de 60.000 de lei de la Ministerul Apararii Nationale, alaturi de cele 304.000 de lei ca dividende de la Valsa.

Sursa: ZF.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: