Scena pe care va concerta Depeche Mode la Bucuresti, unica in lume
Data publicarii: 14-05-2013 | Lifestyle
Scena pe care formatia Depeche Mode va concerta miercuri pe Arena Nationala din Bucuresti, in cadrul turneului de promovare a albumului "Delta Machine", va avea un design special, unic in lume, informeaza un comunicat Emagic remis luni AGERPERS.
Scena a fost transportata din Germania cu ajutorul a opt tiruri, pentru asamblarea ei fiind necesare trei zile si o echipa compusa din peste 140 de tehnicieni. Acestia au la dispozitie patru motostivuitoare si o macara de peste 60 de tone pentru a putea ridica intreaga constructie ce masoara 21 de metri in deschidere si 15 metri in adancime. Podiumul se afla la 2,4 metri inaltime, iar acoperisul este montat la 15,5 metri distanta fata de sol. Echipa de productie a trupei va veni cu propriile instalatii de sunet si lumini, peste 700 de kilowati, toate acestea urmand sa asigure reusita unui show electrizant.
Bazat pe elemente vizuale impresionante, intregul concept scenografic a fost gandit de Anton Corbijn, un mai vechi colaborator al trupei, responsabil de designul si fotografiile care insotesc si cel mai recent album Depeche Mode, "Delta Machine".
Show-ul de miercuri seara se anunta a fi un adevarat spectacol, pentru reusita acestuia asigurandu-se o desfasurare de forte impresionanta. In ziua evenimentului, pe Arena Nationala vor lucra peste 2.000 de oameni: echipa de productie, barmani, plasatori, agenti de paza si tehnicieni, atat din Romania, cat si din tari precum Polonia, Ungaria, Turcia, Austria si Germania.
Staff-ul trupei reuneste in total peste 120 de persoane, intreaga zona de culise a show-ului urmand sa fie amenajata pentru a putea primi un numar cat mai mare de oameni. In acest sens vor fi pregatite nu mai putin de sase cabine exclusiv pentru membrii trupei si apropiatii lor, acestora adaugandu-se o zona speciala pentru garderoba, o camera de zi si alte doua lounge-uri, plus doua birouri de productie, pentru decorarea acestora utilizandu-se 12 canapele, 24 de masute de cafea si 96 de scaune. Artistii vor avea in culise si o bucatarie de 560 de metri patrati. La cererea expresa a membrilor trupei, in backstage vor fi amplasate si doua masini de facut gheata, una pentru cuburi, iar cealalta pentru fulgi, care vor functiona pe toata durata vizitei lor.
Accesul spectatorilor in incinta zonei de spectacol se va face, miercuri, incepand cu ora 17,00. In spatiul de concert nu va fi permis accesul cu: sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 mililitri si deodorante), bidoane de plastic, cutii de bautura, conserve, artificii, bannere sustinute de bete, spray-uri, scaune, arme, bauturi sau mancare, obiecte contondente, animale de companie, lanturi, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil) sau aparate de inregistrare audio-video. De asemenea, in caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat sa-si aduca pelerine de ploaie. Organizatorii atentioneaza publicul asupra faptului ca in cadrul show-ului se vor utiliza jocuri de lumini de mare intensitate.
In zona de concert, pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate in baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate in locatie.
Ca urmare a numarului foarte mare de spectatori asteptati sa participe la concert organizatorii recomanda publicului utilizarea mijloacelor de transport in comun, insa persoanele care aleg sa vina cu masina proprie vor avea la dispozitie o parcare supraetajata cu un numar limitat de locuri, respectiv 1.250. Aceasta va putea fi utilizata doar dupa ora 17,00, contra unei taxe fixe de 15 lei, fiind necesar ca fiecare persoana din masina sa aiba deja biletul pentru concert achizitionat. Accesul se va face prin Bulevardul Basarabia, insa la plecare, pentru evitarea aglomeratiei, conducatorii auto vor fi indrumati catre un alt traseu, respectiv ruta Strada Serbanica Vasile - Strada Cernauti, cu iesire in Bulevardul Chisinau.
Concertul va fi deschis in jurul orei 19,45 cu show-ul trupei britanice F.O.X., formatie care a fost aleasa pentru a canta in deschidere chiar de managementul trupei Depeche Mode.
Ultimele bilete se mai gasesc in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu si Sala Palatului. In ziua evenimentului vor functiona si casele de bilete din Bulevardul Pierre de Coubertin si Strada Maior Coravu, intre orele 10,00 si 21,00.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut