Relu Fenechiu: Ofertele de privatizare pentru CFR Marfa au fost incomplete; termenul stabilit initial va fi respectat

Data publicarii: 16-05-2013 | Economie

Ofertele depuse de cele trei companii precalificate in cursa pentru privatizarea CFR Marfa au fost incomplete, insa procedura de privatizare va fi reluata si termenul stabilit initial de anuntare a castigatorului va fi respectat, a declarat miercuri pentru AGERPRES ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Acesta a precizat ca autoritatile nu isi pot permite sa incalce legea, motiv pentru care licitatia va fi reluata in urmatoarele zile, astfel incat "sa avem un castigator undeva in jurul datei de 20 iunie". 

"Am respins ofertele pentru ca oricat de mult am dori sa privatizam CFR Marfa si oricat am dori sa respectam acordul cu institutiile financiare internationale, nu putem sa incalcam legea. Membrii Comisiei de Privatizare au respins ofertele pentru ca erau neconforme, deci incomplete. De exemplu, unul dintre competitori a sustinut ca are scrisoare de garantie bancara direct de la banca, dar dupa verificarea dosarelor s-a constatat ca nu o avea. Alt competitor a spus in documentele de precalificare ca are domeniu de activitate sectorul feroviar, insa la verificarea documentelor s-a constatat ca erau trecute si alte activitati", a spus Fenechiu. 

Ministrul Transporturilor a mai precizat ca autoritatile vor publica din nou, pe 16 mai, in presa internationala, anuntul de privatizare pentru CFR Marfa, procedura de privatizare urmand sa fie reluata, iar termenul stabilit initial de anuntarea a castigatorului, respectiv 20 iunie 2013, va fi respectat cu o intarziere de cel mult 2-3 zile. 

Comisia de Privatizare instituita la nivelul Ministerului Transporturilor a hotarat miercuri respingerea celor trei potentiali ofertanti si reluarea procedurii de privatizare a CFR Marfa, conform prevederilor legale, in urma verificarii si analizarii documentatiilor de participare depuse de potentialii investitori la procedura de precalificare in cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfa. 

Procedura de deschidere a ofertelor pentru precalificarea potentialilor investitori pentru CFR Marfa s-a incheiat pe 11 mai, la ora 16.00, a doua etapa fiind verificarea si evaluarea acestora, cu termen limita data de 15 mai, ora 12.00. Miercuri trebuiau sa fie anuntati investitorii precalificati sa participe, in continuare, la procesul de privatizare. 

Companiile care au depus oferte pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni (51%) la Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa ''CFR Marfa'' sunt OmniTRAX Inc. (SUA), Grup Feroviar Roman (GFR) si Asocierea Transferoviar Grup - Donau-Finanz GMBH. 

Privatizarea CFR Marfa se realizeaza printr-o procedura de vanzare de actiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constand in negociere pe baza de oferte preliminare si neangajante, urmata de licitatie cu oferta in plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei. 

Sursa: AGERPRES