Cele mai recente studii de caz de la Harvard despre investitii si finantare prezentate in cadrul Business Mentoring Program

Data publicarii: 17-05-2013 | Diverse

Workshopul "Investitii si finantare”, sustinut de Peter Barta, CEO FPP, organizat de Fundatia Post-Privatizare (FPP) si Maastricht School of Management Romania (MSM) va avea loc in datele de 21-22 mai 2012, la sediul MSM. In cadrul celui de-al treilea seminar din seria Business Mentoring Program, participantii vor invata despre cum pot avea succes in obtinerea de investitii si finantari folosind cele mai recente studii de caz de la Harvard Business School.


"Procesul de obtinere a investitiilor si finantarilor este unul complex, dar, din fericire, este un proces ai carui pasi pot fi invatati. Si pentru a fi invatati din cele mai bune surse, am ales sa oferim participantilor la workshop acces la cele mai noi studii de la Harvard Business School. Prin parcurgerea acestor studii de caz, acestia vor putea afla cum companii similare au actionat in situatii similare si, datorita aplicabilitatii acestora, vor putea sa-si reconfigureze strategia de abordare a investitorilor si obtinere a finantarii ”, a declarat Peter Barta, CEO FPP.


Peter, CEO FPP, membru in board-ul Venture Connect si business angel, este consultant cu o vasta experienta in management, iar in calitatea sa de antreprenor si angel investor a investit in multe proiecte de succes si a participat, ca membru al juriului, la numeroase competitii dedicate startup-urilor.


Modul in care o companie noua sau una deja existenta, obtine fonduri pentru a-si finanta dezvoltarea este vital pentru succesul de lunga durata al companiei. Lectiile conventionale si neconventionale predate in cadrul acestui modul despre planificarea si executia procesului de finantare se vor dovedi foarte valoroase. Pe de alta parte, executia nesatisfacatoare a acestui proces schimba procesul de distributie de fonduri si distruge o companie promitatoare. Acest workshop executiv de doua zile destinat fondatorilor, directorilor executivi (CEO) si directorilor financiari (CFO) ai noilor companii si ai companiilor existente care au oportunitati de crestere semnificative, ii va ajuta pe acestia sa inteleaga procesul de finantare si le va arata modul in care acest context poate fi aplicat in situatii reale.


Business Mentoring Program este un program de training, dezvoltat de Fundatia Post-Privatizare, a carui curricula este gandita la nivelul de complexitate si exigenta corespunzator unui MBA. Seminariile programului sunt sustinute de catre profesori de prestigiu de la doua dintre cele mai importante centre de invatamant din lume: Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship si INSEAD. Programul este implementat si dezvoltat in Romania de catre Fundatia Post-Privatizare, in parteneriat cu Maastricht School of Management


Numarul de locuri in cadrul programului este limitat, dar inca se mai pot face inscrieri pentru seminarul de Investitii si finantare. Inregistrarea se face in urma completarii unui formular disponibil pe site-ul www.businessmentoring.ro . Tot aici se pot gasi informatii suplimentare despre Business Mentoring Program, calendarul workshop-urilor si modalitatea de participare.


Pe langa Maastricht School of Management Romania, partenerii Business Mentoring Program sunt: Pilkington Ratiu Business School, Bestjobs, Ziare.com, Portal HR, Businesslive.ro, Business24, Best resource, Bank news, Club Afaceri.ro, Doing Business.ro, Efin.ro, Venture Connect, Manager Express.  


Ultimele stiri pe BankNews.ro: