Ponta: Categoric vor vota si cei de la PSD pentru interzicerea traseismului

Data publicarii: 10-06-2013 | Politica

Copresedintele USL, premierul Victor Ponta, a declarat luni ca parlamentarii PSD vor vota "categoric" pentru interzicerea traseismului. El a fost intrebat, inainte de sedinta USL, ce se va intampla cu amendamentul privind interzicerea traseismului, in revizuirea Constitutiei. 

"Asta categoric vor vota si cei de la PSD. Problema este ca daca o sa avem vot pe liste nu mai poti sa ai procedura aceea prin care in colegiu se face referendum si atunci se pierde mandatul pentru schimbarea partidului. Probabil ca nu o sa acoperim ceea ce s-a intamplat de altfel si in acesti ani cu primarii, stiti, cei care nu si-au dat demisia din partid, dar de fapt erau in opozitie fata de propriul partid. Probabil ca ramane acea singura portita, dar oricum este un pas important pentru sanctionarea traseismului politic si cred ca vom vota. De altfel, este un punct asupra caruia ne-am inteles", a raspuns Ponta. 

El a subliniat ca inca nu exista o hotarare privind modul prin care vor fi alesi viitorii parlamentari. 

"Inca nu avem o decizie in Parlament asupra modului in care se vor alege viitorii parlamentari, ca sa nu mai vorbesc ca nu poti sa pui in Constitutie ca sunt (alesi - n.r.) uninominal sau sunt proportional, legea electorala nu se pune nicaieri in Constitutie", a spus premierul. 

Victor Ponta a spus ca Legea fundamentala nu trebuie sa devina prea stufoasa si a adaugat ca el nu da recomandari. 

"Eu nu dau recomandari. Am opinia, ca deputat si lider de partid, sa nu facem o Constitutie prea stufoasa si sa nu schimbam ceea ce nu trebuie schimbat, ceea ce este bun si acum", a aratat el. 

Comisia de revizuire a Constitutiei a adoptat saptamana trecuta un amendament al PNL care prevede: "Deputatii si senatorii se pot organiza in grupuri parlamentare, potrivit Regulamentului fiecarei Camere. La inceputul legislaturii se constituie grupurile parlamentare ale partidelor politice sau formatiunilor politice care au participat la alegeri. Pe parcursul legislaturii nu se pot constitui grupuri parlamentare noi". 

Totodata, parlamentarii au respins un amendament al liberalilor care prevedea ca in ceea ce priveste calitatea de deputat sau de senator aceasta inceteaza "la data demisiei din partidul politic sau formatiunea politica din partea careia a fost ales sau la data inscrierii acestuia intr-un alt partid politic sau o alta formatiune politica''. Senatorul liberal Tudor Chiuariu a declarat ca va solicita reluarea votului in Comisie, considerand ca a fost doar un ''accident de vot''. 

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat ca articolul referitor la combaterea traseismului politic va fi rediscutat si votat in Comisia de revizuire a Constitutiei la inceputul acestei saptamani. 

"Se voteaza, luni sau marti se voteaza. Aici a fost o mica confuzie intre propunerea facuta de Forumul Constitutional (...), care spunea ca fiecare parlamentar care isi schimba partidul e supus unei proceduri (...), un fel de rechemare de catre cei din colegiul in care l-au votat. Problema era urmatoarea: daca nu avem alegeri in colegiu, cine il revoca? Asa incat luni, marti, cand se reia acest articol, domnul Chiuariu a spus foarte clar ca se rediscuta, votam formula aceea in care cel care isi da demisia din partid isi pierde automat mandatul. Este insa o formula care nu va acoperi toate cazurile", a afirmat premierul vineri. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: