APIA nu se simte mai bine: vanzarile de masini noi au scazut cu 18,6 la suta!

Data publicarii: 18-06-2013 | Auto

Asociatia da in continuare da vina pe importurile second-hand si spera sa primeasca un balon de oxigen de la programul Rabla

Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) continua sa se planga de livrarile mici de autovehicule noi. Concret, vanzarile de autovehicule noi au scazut cu 18,6% in primele cinci luni, la 28.059 unitati, iar segmentul autoturismelor a inregistrat livrari mai mici cu 19,8%, la 23.245 unitati, potrivit datelor anuntate ieri de APIA.

Vanzarile sunt sustinute in continuare de achizitiile realizate de catre companii (85% din total in luna mai), cele catre persoanele fizice continuand sa scada pana la un minim de doar 15% din total. Comparativ, in mai 2012, luna in care Programul Rabla functiona deja in mod efectiv, acest raport era de 49% persoane fizice si 51% persoane juridice.

"Continua sa se manifeste impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 86.000 unitati la autoturisme si 18.400 la vehicule comerciale, au o crestere de 42%, respectiv 10% fata de 2012. Din aceste cifre rezulta ca la fiecare autovehicul (autoturism + vehicul comercial) nou vandut in Romania au fost aduse alte 3,7 rulate, raport totusi in scadere fata de luna anterioara, cand acesta era de 4/1", se arata intr-un comunicat al APIA, potrivit Mediafax.

Asociatia noteaza ca si pe plan european au fost scaderi, principalele tari inregistrand diminuari importante (Franta -11,9%, Italia -11,2%, Germania -8,8%).

Dacia si-a luat partea leului

La autoturisme, topul pe marci in primele cinci luni este format din Dacia (6.638 unitati vandute - 28,6% din total), urmata de Volkswagen (2.747 unitati/ 11,8%), Skoda (1.917 unitati/ 8,2%), Renault (1.355 unitati/ 5,8%), Ford (1.266 unitati/ 5,4%) si Hyundai (1.204 unitati/ 5,2%).

Pe modele, Dacia Logan ramane pe primul loc, urmat de Duster, Sandero, Skoda Octavia si Volkswagen Golf.

"In ceea ce priveste vehiculele comerciale usoare (LCV+ minibuse), observam o scadere ceva mai mica a pietei (-8,2%), dar si faptul ca primele doua marci (Dacia si Ford) reprezinta impreuna aproape 35% din piata", se spune in comunicat.

Productia a inregistrat in luna mai o crestere de 5,8% fata de luna precedenta, ceea ce face ca la cinci luni sa inregistreze un avans de 32,8% fata de 2012, la 188.705 unitati, cifra datorata in exclusivitate autoturismelor.

Volumele cele mai mari au fost inregistrate de Dacia Duster (55.195 unitati), urmata de Dacia Sandero (51.948 unitati), Dacia Logan (45.059 unitati) si Ford B-Max (36.494 unitati).

Integral in Curierul National

Ultimele stiri pe BankNews.ro: