MFP a respins ofertele bancilor pentru obligatiuni pe sapte ani, pentru prima data din august 2012

Data publicarii: 21-06-2013 | Finante-Banci

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a respins joi toate ofertele primite de la bancile comerciale pentru obligatiuni cu scadenta pe sapte ani, respectiv in aprilie 2020, din cauza randamentelor considerate prea ridicate, aceasta fiind prima licitatie respinsa din august 2012.

Valoarea indicativa a operatiunii a fost de 300 milioane de lei, iar bancile au subscris titluri de 688 milioane lei.

Analistii ING Bank au precizat, intr-un raport emis joi dimineata, ca se asteapta ca Finantele sa respinga ofertele bancilor.

"Credem ca sunt sanse ridicate ca MF sa respinga toata cererea, alternativa fiind probabil plata unui randament maxim de 5,75%, o crestere foarte rapida a randamentului pentru piata primara, dupa ce MF a platit un randament mediu de 5,03% la obligatiunile pe zece ani emise in urma cu o luna", arata sursa citata.

Randamentele au urcat constant in ultima luna, pe fondul renuntarii investitorilor straini la obligatiunile denominate in monedele regionale si, implicit, la cele in lei, pe fondul ingrijorarilor ca Fed ar putea reduce programul de achizitii de obligatiuni destinat stimularii economiei.

Finantele au planificat pentru luna iunie doar licitatii de vanzare de obligatiuni, fara certificate de trezorerie, in suma de 2,98 miliarde lei, in scadere cu aproape 800 de milioane de lei fata de luna mai.

Integral in ECONOMICA.net

Ultimele stiri pe BankNews.ro: