RIB a avut pierderi de 10,8 mil. lei anul trecut. Solvabilitatea i-a scazut la 8,3%

Data publicarii: 02-07-2013 | Finante-Banci

RIB, institutie de credit clasata pe pozitia 36 in ierarhia activelor bancare pe 2012, cu o cota de piata de numai 0,12%, a incheiat anul trecut cu o pierdere neta de 10,8 mil. lei, potrivit datelor publicate de banca. 

RIB este controlata de omul de afaceri american Daniel Roberts si fosta sotie a acestuia Florina Roberts, fiecare avand cate 44,7% din actiuni. In 2011 banca avusese pierderi de 13,5 mil. lei. In conditiile in care actionarii nu au venit cu o injectie consistenta de capital suplimentar, rata solvabilitatii a scazut la 8,35% la sfarsitul lui 2011, iar la 31 decembrie 2012 s-a situat la 8,33%, la limita peste pragul minim cerut de lege si net sub nivelul de 10% recomandat de Banca Nationala.

 Din acest motiv, BNR a decis de anul trecut suspendarea activitatii de creditare in afara cazurilor in care riscul este acoperit integral cu garantii. La sfarsitul lui 2012 banca avea un capital social de 55,2 mil. lei. Fondurile proprii insumau 25,5 mil. lei, in scadere cu aproape 8% fata de nivelul din 2011. Potrivit unor surse de pe piata, RIB ar face obiectul unor discutii pentru o tranzactie de vanzare, insa pana acum nu a fost facut niciun anunt oficial. Printre actionarii bancii se numara si veterani ai sistemului bancar precum Ion Ghica, Ion Nitu si Sonia Ghica.

Sursa: ZF.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: