Paunescu (BNR): Statele care au implementat procedura insolventei persoanelor fizice nu au facut-o in criza

Data publicarii: Astazi, 04-07-2013 | Finante-Banci


Acele state care au implementat procedura insolventei persoanelor fizice au facut-o in perioada de crestere economica, nu in plina criza, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, Alexandru Nicolae Paunescu, director al Directiei Juridice din cadrul Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

"In opinia mea, ar trebui sa se puna mai mult accentul pe o informare completa asupra tuturor efectelor acestei proceduri pentru ca, pe langa avantajul suspendarii executarii silite asupra bunurilor persoanei fizice, exista si o serie intreaga de dezavantaje. Unul dintre cele mai importante elemente ale dreptului european privind insolventa consumatorului se refera la intocmirea planului de plata a creantelor, care poate dura pana la 5 ani de zile, iar sumele din plan pot fi purtatoare de dobanzi", a spus Paunescu. 

Potrivit acestuia, pentru a putea respecta planul, sunt afectate toate veniturile debitorului, cu exceptia costurilor de intretinere a familiei, care sunt calculate pentru a asigura un nivel minim de trai. 

"Tot in acest plan vor fi prevazute bunurile mobile si sau imobile care se vor vinde pentru acoperirea creantelor sale. Cele mai multe jurisdictii europene care au reglementat insolventa consumatorului au prevazut si posibilitatea ca prin plan sa se prevada si restrictii suplimentare ca renuntarea la televizor, la cablu, la satelit, la computer, la concedii si asa mai departe. O alta problema este cea a fideiusorilor (cel care garanteaza pentru altul, obligandu-se sa-i plateasca datoriile n.r.) care garanteaza creditele persoanelor juridice intr-un procent foarte mare pe piata romaneasca bancara. O alta problema este cum ar putea fi executate aceste garantii in caz de insolventa a garantului. In opinia mea, reglementarea acestei institutii, cel putin pentru moment, nu se impune si nu este oportuna din motive legate de contextul financiar actual. Criza financiara inca dainuie si situatia financiara a consumatorului si a intregului spectru financiar este sensibila", a precizat oficialul BNR. 

Florin Aurel Motiu, secretar de stat in Ministerul Justitiei, a declarat, miercuri, in nume personal, ca si-ar dori ca Noul Cod al Insolventei sa cuprinda toate aspectele legate de insolventa, inclusiv insolventa persoanelor fizice. 

"Parerea mea este ca trebuie sa avem si o asemenea reglementare, a insolventei persoanelor fizice. Opozitia care exista in acest moment in diferite medii, eu consider ca este partial nejustificata pentru ca printr-o colaborare a tuturor institutiilor si organismelor implicate in procesul de reglementare s-ar putea ajunge la o reglementare buna si eficienta si-n aceasta privinta. Suntem printre putinele state, cred ca Ungaria nu mai are, insa, spre deosebire de Romania, Fondul Monetar International a impus Ungariei sa adopte o asemenea reglementare, pe cand noua deocamdata ne-a stopat-o. Vom continua sa sustinem necesitatea si unei asemenea reglementari, dar in ideea in care ne propunem ca acest Cod sa fie adoptat de Parlament, pana la sfarsitul anului sau inceputul anului viitor, probabil ca aceasta lege va fi adoptata separat, urmand ca pe viitor sa fie inclusa in acest Cod", a precizat secretarul de stat in Ministerul Justitiei.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: