Dacia conduce asaltul masinilor de pe pietele emergente in Europa (Financial Times)
Data publicarii: 23-08-2013 | AutoFaptul ca masina cu cea mai puternica crestere a vanzarilor in Europa este o marca romaneasca spune multe despre strategiile de produs ale constructorilor auto mondiali pe pietele dezvoltate, arata un articol publicat joi in cotidianul Financial Times.
Dacia, companie controlata de Renault, contrazice cea mai grava scadere a vanzarilor de autoturisme in Europa din ultimele doua decenii prin atragerea de clienti de la rivalii mai cunoscuti si inregistrand o marja de profit inregistrata doar de constructorii de automobile premium. Nu e tocmai rau pentru o marca de automobil care nu a fost niciodata destinata pentru pietele dezvoltate.
'O combinatie de low-cost engineering, simplitate, dotari minime concepute pentru pietele din Europa de Est, la care se adauga consumatorii din Europa de Vest care isi diminueaza bugetele, au facut din Dacia brandul cu cea mai mare crestere a vanzarilor de pe continent si cel mai bun exemplu al unei game de masini concepute pentru pietele low-cost dar care infloresc in Europa', subliniaza Financial Times.
Potrivit firmei de cercetare AlixPartners, in prezent masinile ieftine reprezinta 18% din vanzarile de autoturisme in Europa, in crestere fata de 13% in 2002, afectand vanzarile jucatorilor traditionali precum Ford, Renault si Peugeot.
Principalul atu al modelelor Dacia si al altor masini concepute si construite pe pietele emergente este simplu: pretul. In Marea Britanie un Duster costa 9.000 de lire sterline, cu aproape 4.000 de lire mai putin decat ceea ce ofera rivalii.
'Este cel mai bun exemplu de masina dezvoltata pentru pietele emergente care a fost introdusa pe pietele dezvoltate si a fost un real succes', a declarat profesorul Jan-Benedict Steenkamp, autor al cartii Brand Breakout, un studiu al brandurilor emergente care concureaza la nivel mondial.
Gratie marcii Dacia, grupul Renault inregistreaza vanzari superioare pietei in Europa de Vest. Compania franceza a informat ca marca sa romaneasca a fost responsabila pentru 24% din vanzarile grupului in Europa in prima jumatate. Daca nu ar fi fost popularitatea crescuta a brandului Dacia, vanzarile Renault ar fi scazut cu peste 10% in prima jumatate a anului.
Desi Renault nu dezvaluie detalii financiare in legatura cu brandul Dacia, analistii de la Morgan Stanley Research au calculat ca in 2012 a inregistrat o marja de profit de 9%, fata de o marja negativa de 2% pentru brandul Renault.
Insa Renault nu este singur. Constructorul auto american Ford va aduce anul viitor in Europa modelul EcoSport, un SUV conceput in Brazilia si construit in India. De asemenea, modelul i10 al celor de la Hyundai a fost produs initial pentru piata din India iar Nissan Pixo este o versiune europeana a celui mai bine vandut model de masina mica din India cu o sigla diferita.
'Exista un segment global de oameni care sunt interesati doar de pret. Acest gup este unul global nu doar pe pietele emergente', subliniaza Jan-Benedict Steenkamp.
Dupa ce au esuat in incercarea de a vinde modele concepute in vest pe pietele emergente precum India si China, constructorii auto mondiali cheltuie acum miliarde pentru cercetare si dezvoltare orientata pe consumatorii de pe pietele emergente. Volkswagen, Toyota, Ford, Hyundai si Suzuki au toti centre R&D in India, subsidiara din Brazilia a grupului italian Fiat concepe masini independent de sediul de la Torino si aproape toti marii jucatori au designeri si ingineri care lucreaza la centre de dezvoltare din China.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut