Olanda spera sa obtina 15 mld. euro din privatizarea ABN Amro, in pierdere cu jumatate

Data publicarii: 26-08-2013 | Finante-Banci

Guvernul olandez spera sa obtina pana la 15 miliarde euro din privatizarea bancii ABN Amro, fata de o investitie de 21,7 miliarde euro a statului, astfel rezultand o posibila pierdere de 6,7 miliarde euro pentru contribuabili.

In Olanda, guvernul a sprijinit companiile financiare cu peste 95 miliarde euro incepand din 2008, suma care include garantii de stat si infuzii de capital. In luna februarie a acestui an, executivul a investit 3,7 miliarde de euro si a nationalizat SNS Reaal, a patra banca din tara, ajunsa in pragul colapsului din cauza pierderilor generate de credite si investitii imobiliare. ING a primit un bailout de 10 miliarde de euro in octombrie 2008, iar in ianuarie 2009 a transferat la guvern riscurile unor active ipotecare americane de 21,6 miliarde euro.

ABN Amro va avea la dispozitie un termen de aproximativ un an pentru a pregati privatizarea, a declarat intr-un comunicat ministrul olandez al finantelor, Jeroen Dijsselbloem, potrivit Bloomberg.

Guvernul olandez va evalua apoi daca sunt indeplinite conditiile de vanzare si ar putea efectua privatizarea in trei transe, a adaugat oficialul.

ABN Amro a inglobat in 2008 operatiunile bancare si de asigurari din Olanda ale grupului Fortis, ajuns in colaps.

Dijsselbloem a precizat ca statul a investit 21,7 mld. euro pana in prezent la ABN Amro. Vanzarea bancii cu o pierdere semnificativa, de 6,7 mld. euro, va fi o chestiune delicata din punct de vedere politic in Olanda, unde populatia este deja nemultumita de cresterea taxelor si masurile de austeritate.

Integral in ZF.ro