Greenpeace: Modificarile propuse de Ministerul Mediului pentru legislatia ariilor protejate sunt nocive
Data publicarii: 30-08-2013 | MediuPropunerile Ministerului Mediului care modifica OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice sunt nocive si surprinzatoare, fiind de natura sa submineze progresele certe inregistrate de Romania in ultimii ani in privinta conformarii la cerintele UE in domeniu, atat in privinta legislatiei cat si in privinta majorarii suprafetelor protejate, potrivit unui comunicat al Greenpeace.
Spre exemplu, modificarile propuse in cazul articolului 28 al Ordonantei elimina caracterul obligatoriu al avizului administratorilor/custozilor ariilor protejate in privinta emiterii actelor de reglementare pentru planuri, proiecte si/sau activitati care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate. Instituirea unui caracter consultativ al acestor avize reprezinta o anulare a capacitatii custozilor de a-si exercita rolul si de a-si indeplini obligatiile ce le revin in calitate de administratori pentru mentinerea statutului favorabil de conservare a ariilor protejate, se arata in comunicat.
Totodata, modificarile propuse articolului 561 se refera la incetarea regimului de arie naturala protejata prin decizia autoritatii publice centrale pentru protectia mediului in cazul ariilor naturale protejate de interes national care si-au pierdut in totalitate sau partial valoarea si capacitatea conservativa pentru care au fost declarate initial. Formularea propusa prin adaugarea sintagmei 'in parte' nu este consecventa si nici consistenta cu celelalte reglementari in materie in vigoare (Legea nr. 101/2011, HG 8/2013), eliminand practic activitatile de preventie si mai ales de refacere ecologica si sanctionarea unor fapte privind degradarea mediului, favorizand clar activitatile economice cu impact nefavorabil asupra mediului.
'Orice modificare a OUG nr. 57/2007 si a legislatiei in domeniul protectiei mediului ar trebui sa vina in sprijinul - inclusiv financiar - al administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate pentru finalizarea planurilor de management si adoptarea acestora, transpunerea in practica a masurilor de prevenire si sanctionare a activitatilor ce duc la degradarea cadrului natural, precum si incurajarea actiunilor de refacere ecologica si acordarea de compensatii', a declarat Doina Danciu, coordonator de campanii Greenpeace CEE Romania, citata in comunicat.
Greenpeace este o organizatie internationala independenta, prezenta in 41 de tari din intreaga lume, care actioneaza pentru a schimba atitudini si comportamente, pentru a proteja si conserva mediul inconjurator si pentru a promova pacea.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Mediului, Rovana Plumb, la inceputul sedintei de Guvern de marti, sa continue discutiile cu reprezentantii ONG-urilor pe tema actului normativ privind modificarea regimului ariilor protejate, care ar fi trebuit sa fie adoptat marti.
'Doamna ministru Plumb, am vazut o dezbatere legata de ariile protejate si o sa va rog sa nu adoptam astazi niciun act, ci sa continuati sa discutati cu cei de la ONG-uri. Daca au dreptate, ne schimbam noi, daca nu au dreptate, trebuie sa explicam, dar tin foarte mult sa nu luam o decizie peste capul lor', a spus Ponta.
Rovana Plumb a raspuns ca luni, la ora 14.00, este programata o continuare a consultarilor la Ministerul Mediului.
Seful Executivului, s-a declarat, totodata, ingrijorat de semnalele trase de unele organizatii neguvernamentale.
'Recunosc ca am fost foarte uimit ca am vazut undeva ca Guvernul face din ariile protejate imobiliare. Era o exagerare, dar, pe de alta parte, am vazut o ingrijorare a unor oameni seriosi care tin de ONG-uri si vreau sa va rog sa continuati discutia sa vedeti in ce masura e adevarat sau nu', a adaugat premierul.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall