Saint-Gobain Glass a investit in a 3-a facilitate de productie de la Calarasi

Data publicarii: 06-09-2013 | Afaceri

Saint-Gobain Glass Romania, liderul pietei locale de sticla, a inaugurat noua linie de productie a sticlei laminate din cadrul fabricii de la Calarasi.

"Aceasta noua investitie consolideaza pozitia Saint-Gobain Glass in topul celor mai mari investitori greenfield din Romania, fiind cea de-a treia componenta majora a operatiunilor de productie din cadrul fabricii de la Calarasi”, a declarat Jerome Lionet, Directorul General al Saint-Gobain Glass Romania. 

 "Decizia de a incepe productia de sticla laminata este in linie cu strategia de extindere a Saint-Gobain Glass Romania, platforma de productie de la Calarasi fiind conceputa ca un centru regional care sa deserveasca nu doar piata locala, ci si pietele din Balcani. In plus, din perspectiva noastra, in ciuda situatiei economice dificile, exista un mare potential de crestere a pietei din Romania si a celor din regiune”, a afirmat Jerome Lionet. 

Acesta a mai subliniat ca un alt motiv al acestei extinderi este cresterea treptata a cererii de sticla cu functii complexe, atat pe plan local, cat si regional, noua linie fiind unica in zona de Sud-Est a Europei. 

2 mil. mp de sticla laminata, pentru piata din Romania si export

Capacitatea de productie a noii linii va ajunge la circa 2 milioane de metri patrati anual.  Procesul tehnologic care, in termeni simpli, consta in asamblarea a doua foi de sticla prin intermediul unei folii de polivinilbutiral ("PVB”) va fi aplicat sortimentelor de sticla aflate in mod curent in fabricatie la Calarasi, respectiv sticla float clara, sticla pentru izolare termica si sticla cu control solar.

"In total, in fabrica din Calarasi, sunt produse anual 21 de milioane de metri patrati de sticla float. Din aceasta, aproximativ 10 milioane de metri patrati este supusa unui proces de acoperire metalica in cadrul liniei de sputerizare magnetronica, iar alte 2 milioane de metri patrati de sticla (atat float, cat si sputerizata) vor intra pe noua linie de laminare”, a mai spus Jerome Lionet. 

Noile sortimente de sticla laminata se vor adresa, in proportie de 80%, pietei rezidentiale - fiind folosite atat pentru ferestre, cat si pentru interioare. Restul, de 20% din productie, va ajunge in proiecte nonrezidentiale - atat comerciale, cat si office. 

Crestere a cifrei de afaceri in 2013

Jerome Lionet a mai declarat ca, in acest an, este urmarita o crestere cu 5% a cifrei de afaceri Saint-Gobain Glass Romania determinata doar de lansarea productiei de sticla laminata. In acelasi timp, acesta a subliniat ca afacerile companiei pe plan local vor avansa cu cel putin 10% in 2013. 

Beneficiile sticlei laminate

Noile sortimente de sticla laminata produse in cadrul fabricii de la Calarasi vor fi comercializate sub brandul Stadip. Acestea reprezinta o inovatie pe piata de sticla datorita functiilor suplimentare pe care le aduc. Astfel, prin tratarea sticlei float sau a celei sputerizate, Saint-Gobain Glass va produce sortimente ce ofera siguranta si protectie ridicata din mai multe puncte de vedere, cea mai importanta fiind cea impotriva accidentelor si a intrarilor prin efractie.  

"De asemenea, sticla laminata reduce semnificativ, aproape de zero, radiatia ultravioleta si ofera protectie sporita la zgomot. In plus, aceasta poate fi folosita intr-o multitudine de aplicatii decorative”, a incheiat Jerome Lionet. 

Despre Saint-Gobain Glass 

Saint-Gobain Glass, companie cu o traditie de peste 340 de ani in cadrul grupului francez Saint-Gobain, specializat in productia de materiale de constructii, este principalul producator de sticla din Europa si cel de-al doilea producator la nivel mondial, cu vanzari de peste 1,165 miliarde de euro in 2012.

Compania a intrat pe piata din Romania inca din anul 2005, dar a inceput productia de sticla in anul 2007, odata cu finalizarea fabricii de la Calarasi. Fabrica din Romania, unde lucreaza aproximativ 540 de oameni, reprezinta unul dintre principalele centre de productie ale grupului din Europa. 

Despre Saint-Gobain Group

Saint-Gobain, lider mondial pe pietele de habitat si constructii, creeaza, produce si distribuie materiale de constructii oferind solutii inovative pentru provocarile actuale in ceea ce priveste dezvoltarea, eficienta energetica si protectia mediului. Cu vanzari de 43,2 miliarde de euro in 2012, Saint-Gobain are activitati in 64 de tari si aproximativ 193.000 de angajati. 

La baza strategiei de dezvoltare a grupului se afla inovatia, ceea ce a facut ca Saint-Gobain Group sa fie inclusa de catre Thomson Reuters in topul celor mai inovative 100 de companii din lume; bugetul alocat de companie pentru lucrarile de cercetare si dezvoltare in 2012 a fost de 479 milioane de euro. Peste 400 de patente au fost acordate in 2012 si mai mult de un produs din cinci care au fost vandute de sectoarele de productie nu existau in urma cu cinci ani. 

Saint-Gobain este lider pe segmentele in care activeaza, atat la nivel european, cat si la nivel mondial. 

In Romania, Saint-Gobain Group include patru companii (Saint-Gobain Construction Products, cu diviziile Isover, PAM, Rigips si Weber, Saint-Gobain Glass Romania, cu diviziile Glass si Abrasives, MTI Impex Brasov si Brodrene Dahl), avand aproximativ 1.000 de angajati si 12 linii de productie in sapte zone industriale: Brasov, Branesti, Calarasi, Ploiesti, Satu-Mare, Turda si Suceava.