S-au subscris toate actiunile Nuclearelectrica rezervate investitorilor mici. Cerere suplimentara de 14%

Data publicarii: 10-09-2013 | Bursa

Gradul de subscriere al actiunilor actiunilor Nuclearelectrica (SNN) rezervate investitorilor mici depasea deja proportia de 114%, la ora 11.25, potrivit brokerilor. Goana dupa discountul de 8% fata de pretul final de vanzare a mobilizat investitorii mici. Acestia au subscris in prima ora de tranzactionare de azi cele aproape 400.000 de actiuni, care mai ramasesera de ieri, din cele 2,53 milioane de actiuni care au fost rezervate acestora.

Gradul de subscriere pe transa investitorilor mici, care pot cumpara cel putin 100 de actiuni Nuclearelectrica (SNN), era de 114%, marti la ora 11.25, potrivit brokerilor care au acces la sistemul de tranzactionare al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), prin care se deruleaza oferta.

Investitorii mici, care subscriu in primele trei zile ale ofertei (adica cel tarziu miercuri), beneficiaza de un discount de 8% din pretul final, stabilit in functie de subscrierile investitorilor institutionali.

Discountul se va reduce la 3%, pentru investitorii mici care subscriu incepand din a patra zi, pana la cea din urma , din 20 septembrie.

Dupa sfarsitul perioadei de subscriere, alocarea asctiunilor se va face proportional (pro rata) cu ponderea fiecarei subscrieri din totalul actiunilor cerute.

Investitorii mici au rezervate 10% din cele peste 25,36 de milioane de actiuni puse in vanzare prin oferta publica initiala (IPO) care va aduce actinile SNN la BVB. Ei pot cumpara cel mult 15.000 de actiuni.

Prima zi a a ofertei s-a incheiat cu un grad de subscriere de peste 86% din totalulactiunilor rezervate investitorilor mici, iar in primele minute ale celei de-a doua zi au mai fost subscrise alte 200.000 de actiuni.

Integral in ECONOMICA.net

Ultimele stiri pe BankNews.ro: