Prima Casa exclusiv in lei va ajuta celelalte banci sa vanda mai bine ipotecarele in euro

Data publicarii: 23-09-2013 | Finante-Banci

Limitarea programului Prima Casa la imprumuturile in lei va permite bancilor care nu au fost foarte active pe acest segment sa vanda credite ipotecare in valuta, care sunt mai avantajoase ca pret si suma accesibila, potrivit sefului Departamentului dezvoltare produse din Volksbank, Marius Istrati.

"Creditele din programul Prima Casa nu sunt profitabile pentru toate bancile. Bancile care au fost mai active pe Prima Casa au urmarit in principal sa-si creasca volumul de clienti (...) Odata cu limitarea Prima Casa doar la lei, vor fi oferte in euro mai atractive pentru clienti si celelalte banci vor putea vinde ipotecare", a declarat Istrati la un seminar organizat la Sinaia, potrivit Mediafax.

El a explicat ca la un credit Prima Casa in lei o familie cu venituri medii poate lua un credit cu 25% mai mic fata de varianta anterioara a programului in euro, iar in piata exista in prezent oferte standard in euro care permit accesarea unor sume mai mari cu 10-15% comparativ cu programul Prima Casa in lei.

Reprezentantul Volksbank a aratat ca la nivelul creditarii populatiei refinantarile joaca in continuare un rol important, in conditiile in care exista 4,3 milioane de clienti care au accesat credite bancare, din care 500.000 de pensionari si restul salariati. In Romania sunt 4,3 milioane de salariati si 5,4 milioane de pensionari.

Integral in Wall Street

Ultimele stiri pe BankNews.ro: