Intesa Sanpaolo, a doua mare banca italiana, are un nou CEO

Data publicarii: 30-09-2013 | Finante-Banci

Intesa Sanpaolo, a doua mare banca italiana, l-a numit pe Carlo Messina, pana in prezent seful diviziei de retail, in functia de CEO, dupa demisia lui Enrico Tommaso Cucchiani pe fondul neintelegerilor dintre acesta si consiliul director privind strategia grupului, scrie Mediafax.

"Cucchiani s-a retras din functia de managing director si CEO cu efect imediat. Consiliul de Administratie, reunit in efectiv complet, l-a numit in unanimitate pe Carlo Messina ca managing director si CEO", se arata intr-un comunicat al Intesa Sanpaolo, citat de Bloomberg. Messina (51 de ani) lucreaza la Intesa Sanpaolo din anul 1995 si a ocupat anterior functia de manager general al bancii si director al diviziei de retail.

Demisia lui Cucchiani vine pe fondul neintelegerilor dintre acesta si anumiti membri ai board-ului si directori executivi cu privire la stilul de management si strategie, potrivit Wall Street Journal (WSJ). Prin alegerea lui Messina, consiliul de administratie apeleaza la un veteran din banca, totodata un apropiat al lui Giovanni Bazoli, influentul presedinte al consiliului de supraveghere.

Profitul net al Intesa a scazut cu 75% in trimestrul al doilea, la 116 milioane euro, din cauza creditelor neperformante. Bancile italiene incearca sa-si consolideze calitatea activelor si profitabilitatea, dupa cea mai lunga recesiune din ultimii 20 de ani, care afecteaza situatia financiara a firmelor si a populatiei, generand cresterea creditelor neperformante.Italia traverseaza o perioada de criza politica, dupa ce cei cinci ministri ai partidului condus de Silvio Berlusconi au anuntat ca se retrag din guvern.

Integral pe InComeMagazine.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: