Peste 90% dintre turistii care cumpara pachete pentru sarbatorile de iarna sunt romani

Data publicarii: 12-12-2013 | Turism

Peste 90% dintre turistii care aleg sa isi petreaca sarbatorile de iarna in Romania cumparand pachete specializate prin agentii sunt romani, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Voican, director general al agentiei de turism Bibi Touring Touroperator.

,,Pentru sarbatori, Craciun si Revelion, dar si pentru sezonul de iarna in general, sub 10% din turistii din statiunile montane din Romania sunt straini. Acestia provin din tari precum Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Polonia, Israel, Serbia, Spania, Franta, Anglia, Turcia. Turistii din Rusia, Moldova si Ucraina, precum si o parte dintre cei din Serbia, aleg si Craciunul si Revelionul pe rit vechi, la inceputul lui ianuarie. Cererea cea mai marea pentru perioada sarbatorilor a fost pe Valea Prahovei, in special pentru statiunile Poiana Brasov, Sinaia', a spus Adrian Voican.

Cel mai ieftin pachet cumparat pentru Craciun a fost de 281 lei/persoana pentru un sejur de trei nopti la Durau, iar cele mai scumpe au trecut de 3.500 lei/persoana de sejur la hotelurile din Poiana Brasov.

,,Pe litoralul romanesc am avut pachete de la 451 lei/persoana/sejur 2 nopti, dar si oferte de last minute, la 1.941 lei/persoana/sejur 3 nopti cu upgrade gratuit la apartament, in Mamaia. Pentru Revelion, peste 90% din locuri sunt deja rezervate, inclusiv pe litoral. Noi am lansat ofertele pentru Craciun si Revelion inca de pe data de 1 august 2013, cand am oferit reduceri de pana la 50%', a spus Adrian Voican.

Valoarea medie a unui pachet cumparat de un turist strain care vine de sarbatori in Romania este cuprinsa intre 600 si 800 de lei.

Turistii care doresc sa petreaca traditional sarbatoarea Craciunului sunt asteptati in pensiunile agroturistice.

'Avem, inca, locuri disponibile in toate zonele tarii. Preturile la o pensiune de 2 margarete incep de la 400 de lei de persoana, pentru 3 zile, cu mic dejun si cina', a aratat Marilena Stoian, presedinte fondator al Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC).

Un pachet inedit este la hotelul de gheata de la Lacul Balea. O camera in hotelul de gheata va putea fi inchiriata cu 300 de lei pe noapte, iar un iglu cu 400 de lei. O cina sofisticata in restaurantul inghetat, cu meniu servit in farfurii si pahare de gheata, va costa 250 de lei de persoana.

In Sinaia, unele hoteluri de trei stele ofera pentru pachetul de Craciun, in valoare de 1.040 lei/persoana/sejur de trei zile, acces gratuit la centrul SPA, seri de karaoke si seri cu spectacole traditionale. Tot in Sinaia, un pachet de patru zile la un hotel de 4 stele, pentru Craciun, costa 1.540 lei. In Busteni, la o vila de trei stele, un pachet cu cazare 5 nopti, demipensiune, cina festiva si petrecere de Craciun costa de la 950 lei/2 persoane/camera dubla.

In Busteni, un pachet de Craciun la 3 stele costa intre 400 lei si 800 lei/persoana, iar la 4 stele intre 600 lei si 900 lei/persoana. De Revelion, la un hotel de 3 stele, pachetele costa intre 100 lei si 1500 lei/persoana, iar la 4 stele intre 1200 lei si 1.800 lei/persoana.

,,Pentru schi, turistii straini prefera Poiana Brasov care are partii mai lungi, dar si Sinaia. Cand vremea e nefavorabila in cele doua statiuni, strainii aleg si partiile din Azuga, Predeal, Busteni si zona Moeciu - Fundata', spune Adrian Voican.

O alta noutate pentru sezonul sarbatorilor de iarna Craciun si Revelion o reprezinta faptul ca din ce in ce mai multi hotelieri vin in intampinarea turistilor cu pachete all inclusive sau ultra all inclusive, cu pachete de la 1.200 lei/persoana pana la 3.900 lei/persoana.

,,Cea mai vanduta zona ramane Valea Prahovei. Din pacate, in acest an, numarul romanilor care si-au cumparat pachete pentru Craciun si Revelion prin agentiile de turism a scazut cu circa 15% comparativ cu anul 2012. Oferta a fost variata, cuprinzand hoteluri in statiuni precum Poiana Brasov, Sinaia, Azuga, Bran, Busteni, Baile Govora, Bucovia, Vatra Dornei', a spus Teodor Calimanescu, directorul general al agentiei Europa Travel.

Cei care au optat pentru un Craciun la Baile Govora au platit 600 de lei pentru trei nopti cu mic dejun. Pretul pentru un hotel de patru stele in Gura Humorului este de la 1.400 lei/pesoana pentru 4 nopti de cazare cu demipensiune, cu cina festiva in seara de Ajun, turistii putand asista si la,taierea porcului' pe 23 decembrie.

Sursa: AGERPRES