ANTREC: Circa 80.000 de turisti au ales pensiunile pentru petrecerea sarbatorilor de iarna
Data publicarii: 06-01-2014 | TurismCirca 80.000 de turisti au ales pensiunile pentru petrecerea perioadei sarbatorilor de iarna, atat Craciunul si Revelionul pe rit nou si pe rit vechi, precum si toata perioada cuprinsa intre 20 decembrie 2013 si 14 ianuarie 2014, in crestere estimata de 10% fata de anul anterior, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), remis, duminica, AGERPRES.
,,La ora actuala, in Romania sunt circa 5.000 de pensiuni, iar capacitatea totala de cazare este estimata la 80.000 de locuri. Este normala preferinta romanilor pentru pensiuni in special in perioadele de sarbatori, precum Craciunul sau Pastele, atunci cand dorim cu totii sa beneficiem de un mediu linistit, cu traditii, alaturi de familie. De altfel, de Craciun, ca si de Paste, turismul rural reprezinta prima optiune turistica a romanilor pentru tara noastra', spun reprezentantii ANTREC.
Cele mai solicitate regiuni sunt Bran-Moieciu, Bucovina, Marginimea Sibiului si Maramures, urmate de Neamt, Apuseni, nordul Olteniei, Buzau, Arges, Vrancea. Pentru sarbatorile de iarna, judetele Botosani si Constanta nu au primit turisti, din cauza lipsei zapezii, respectiv a lipsei ofertelor.
Majoritatea turistilor au ales in medie 3 nopti de cazare. Desi lipsa zapezii abundente a fost un dezavantaj, multi turisti dornici sa schieze in statiuni precum Predeal sau Poiana Brasov au ales pachete turistice in zona Bran-Moieciu, datorita preturilor ceva mai mici si a dorintei de a sarbatori intr-un mediu rural, plin de traditii.
,,In ultimii ani se observa tendinta romanilor catre traditiile mediului rural, din cauza urbanizarii accelerate. Turistii aleg zone linistite, situate in mijlocul naturii, vor traditii, vor gastronomie traditionala, autentica. De asemenea, se observa o fidelizare din ce in ce mai mare a clientilor, care sosesc de multe ori an de an la aceleasi pensiuni', a precizat Misu Chiruc, presedintele executiv al ANTREC.
Cei mai multi turisti straini care aleg turismul rural romanesc in perioada sarbatorilor de iarna provin din tarile vecine - Ungaria, Republica Moldova, Ucraina si Serbia, insa, in numar mai mic, vin si turisti din Franta, Israel, Marea Britanie. Ponderea acestora este de circa 15% din total.
In judetul Arges, gradul de ocupare a pensiunilor a fost de 96%, toti turistii fiind romani. In Brasov, gradul de ocupare a fost de 80% de Craciun si de 95% de Revelion. Principalele localitati preferate de turisti au fost Bran-Moieciu, Rasnov (unde au loc multe evenimente) si Tarlungeni (multe traditii).
In Covasna, gradul de ocupare a fost de 80% de Craciun si 100% de Anul Nou, 90% dintre turisti fiind romani, iar in Gorj, gradul de ocupare a fost de 90%, din care 90% turisti romani. Doar la Ranca s-au inregistrat aproximativ 800 de turisti ajungandu-se la un grad de ocupare de aproape 100%.
In Harghita, gradul de ocupare a fost, de Craciun, intre 30-40%, iar de Revelion 75-80%. Au fost aproximativ 50% turisti romani si 50% turisti straini (in special din Ungaria).
In Maramures, gradul de ocupare a pensiunilor este de 75-80%, cu o pondere de 60% turisti romani si 40% turisti straini. Aici, turistii au participat la activitatile din gospodarie (taiatul porcului, pregatirea bucatelor pentru sarbatori), la cunoasterea traditiilor de Craciun si de Revelion, la imbracarea portului popular, la colinde, hora, vizite la rudele gazdelor, plimbarea cu sania sau cu caruta si au vizitat obiectivele turistice din judet.
In Mehedinti, gradul de ocupare este intre 70 si 80%, 90% turisti romani. In Tulcea, gradul de ocupare a fost de sub 20% pentru Craciun si Revelion. Predomina Craciunul si Revelionul pe rit vechi pentru locuitorii din imprejurimi si se estimeaza un grad de ocupare de 30 % (100% romani).
In perioada 5-15 ianuarie, cand se sarbatoresc Craciunul si Revelionul pe rit vechi, sunt asteptati peste 10.000 de turisti din Republica Moldova, Ucraina, Rusia si Serbia.
Programul ,,Traditiile Craciunului cu ANTREC' continua si in aceasta perioada. Tarifele variaza de la 40 de lei de persoana, fara mic dejun, la o pensiune de 2 margarete, pentru o noapte de cazare, pana la 600 de lei de persoana pentru 3 nopti, cu toate mesele incluse, la o pensiune de 4 margarete.
La ora actuala, structurile de cazare cu capacitate mica si medie (pensiuni, cabane, vile, hoteluri mici) sunt din ce in ce mai cautate de turistii romani.
Potrivit ANTREC, 2013 a fost un an foarte bun pentru turismul rural autohton iar cererea a crescut per total fata de anii trecuti, in contextul in care din ce in ce mai multi romani doresc pentru concediile lor traditii, gastronomie de calitate si eco, liniste si natura, alaturi de familie. Aceasta tendinta se va mentine si in 2014.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall