RIB a primit de la actionarul polonez fonduri de 5 mil euro la capital si un credit de 1,2 mil. euro

Data publicarii: 16-01-2014 | Finante-Banci

Romanian International Bank (RIB), preluata la sfarsitul anului trecut de grupul financiar polonez Getin Holding, a primit de la noul actionar o infuzie de capital de 22,76 milioane lei (5,09 milioane euro) si un imprumut subordonat de 1,2 milioane euro, fiind numit un nou consiliu de administratie.

Astfel, capitalul social a fost majorat de la 22,76 milioane lei la 77,99 millioane lei, fiind emise 227,65 milioane actiuni cu valoarea nominala de 0,1 lei fiecare.

Getin Holding a finalizat preluarea RIB la inceputul lunii decembrie a anului trecut, devenind actionar unic. Grupul este prezent pe pietele din Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus, fiind controlat de omul de afaceri Leszek Czarnecki.

RIB era detinuta de Daniel Roberts si fosta sa sotie, Florina Roberts, cetateni americani. Cei doi aveau fiecare cate 44,7% din actiuni.

Noul actionar a numit totodata un nou Consiliu de Administratie pe o perioada de patru ani, condus de Juszczak Rafal Marcin. Din CA mai fac parte Boniecki Radoslaw Jerzy, Augustyniak Jaroslaw, Sycinski Marcin Marek si Solska Bozena.

Consiliul de Directie este asigurat de Mioara Popescu si Giovani Horatiu Schiopu, din pozitia de vicepresedinte executiv.

La 31 decembrie 2012, cota RIB in sistemul bancar in functie de volumul activelor era de 0,12%, banca situandu-se pe pozitia 36 in randul institutiilor de credit.

Integral in ECONOMICA.net