Ponta: Vom adopta o ordonanta care asigura cadrul legal pentru reducerea ratelor la banci

Data publicarii: Astazi, 04-02-2014 | Finante-Banci

Guvernul va adopta o ordonanta prin care persoanele care au credite la banci si un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, in urma unei intelegeri cu banca, la injumatatirea ratei pe o perioada de doi ani.

Masura va intra in vigoare de la 1 aprilie.

'Este vorba despre o masura care va fi adoptata printr-o ordonanta a Guvernului. (...) Avem in sfarsit acordul partenerilor nostri internationali. Este o masura de sprijin a persoanelor fizice care au credite la banci. In primul rand, se aplica tuturor creditelor luate de persoanele fizice, fie ca e vorba de salariati, fie ca e vorba de pensionari. Conditia este ca acestea sa aiba un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net - 1.610 lei - si sa nu aiba restante mai vechi de 90 de zile la creditele bancare. Este o masura care, evident, e optionala, nu e obligatorie pentru persoanele fizice, dar de care poate beneficia oricare din cei 907.000 de debitori, in acest moment, persoane fizice', a anuntat luni premierul Victor Ponta, la finalul discutiilor cu reprezentantii Fondului Monetar International.

Prim-ministrul a adaugat ca aceasta reducere la jumatate va opera pentru toate creditele, dar nu va depasi 500 de lei.

"Cei care au 800 de lei rata vor plati doar 400, celelalte 400 se amana pentru doi ani, iar statul va suporta, in baza unui credit fiscal, din impozitul pe venit, diferenta, dupa ce se termina cei doi ani", a explicat Ponta.

Potrivit premierului, 'masura a fost discutata si lucrata de mai bine de o luna si cu Banca Nationala a Romaniei'.

In privinta creditului fiscal de la stat, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat ca acesta se acorda pe doi ani si poate fi de pana la 200 de lei pe luna.

"Timp de doi ani, statul ii da (persoanei fizice - n.r.) credit fiscal de 200 de lei pe luna. Deci, cata vreme a functionat facilitatea de reducere a ratei, atata vreme functioneaza si facilitatea de credit fiscal. Banca nu poate sa creasca dobanda la care este acordat creditul pe toata durata creditului, se lungeste maturitatea creditului cu perioada in care s-a beneficiat de aceasta reducere a ratei", a explicat Liviu Voinea. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: