Eugen Sinca, analist-sef al BCR: Estimarea noastra de baza privind cresterea economica este de 2,3%, sub nivelul de anul trecut

Data publicarii: 05-02-2014 | Finante-Banci

Prioritatea Romaniei in 2014 este accelerarea cresterii economice in conditii de stabilitate financiara. Estimarea noastra de baza privind cresterea economica este de 2,3%, sub nivelul de anul trecut, dar in conditiile in care privatizarile companiilor de stat vor continua, absorbtia fondurilor europene se va imbunatati, iar anumite zone din mediul privat de afaceri vor deveni mai competitive Romania are sansa egalarii performantei economice din 2013, deci un avans al PIB-ului de aproximativ 3%.

Doi ani la rand cu cresteri economice de 3% ar accelera procesul de creare de noi locuri de munca si ar duce rata nominala de crestere a salariilor peste nivelul de 5% din prezent, care oricum nu se simte in economie.

Inflatia va creste de la 1-1,5% in primele luni ale anului spre 3,5-4% in luna decembrie, pe masura ce noua recolta agricola, mai slaba decat cea din 2013, va pune presiune asupra preturilor, iar scumpirea energiei va continua.

Relaxarea politicii monetare a BNR va fi concentrata, cel mai probabil, in primul trimestru al anului si se va axa mai ales pe diminuari ale rezervelor minime obligatorii pentru lei.

Integral in ZF.ro