ABC Data, cel mai mare distribuitor IT din Europa Centrala si de Est, intra direct pe piata din Romania
Data publicarii: 19-02-2014 | IT&CABC Data, cel mai mare distribuitor IT din Europa Centrala si de Est, cu operatiuni in opt tari din regiune, a intrat direct si pe piata din Romania si pune la dispozitia partenerilor locali un portofoliu de peste 36.000 de produse, de la peste 200 de producatori internationali. Pentru primul an de activitate pe plan local, compania estimeaza pozitionarea intre primii 15 jucatori din piata de profil, principalele avantaje ale ABC Data fiind gama larga de produse, serviciile de suport pentru vanzare, timpul scurt de livrare precum si politica de preturi practicata.
"Piata din Romania are un potential enorm de crestere si este extrem de competitiva, motiv pentru care suntem constienti ca un distribuitor modern trebuie sa depaseasca modelele de afaceri traditionale si sa ofere furnizorilor si partenerilor sai o vasta sustinere in logistica, in promovarea vanzarilor si in dezvoltarea solutiilor IT complete. Tocmai furnizarea acestor servicii cu valoare adaugata reprezinta principalul nostru avantaj competitiv care, in timp, se va traduce intr-o pozitie de piata cat mai mare”, a declarat Norbert Biedrzycki, CEO si Presedintele Consiliului de Administratie ABC Data S.A.
In medie, compania are o cota de 30% pe pietele pe care activeaza de mai multi ani, respectiv Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria. In momentul de fata, ABC Data se concentreaza pe dezvoltarea proiectelor din tarile cu potential ridicat, Romania si Germania. De altfel, compania a fost desemnata de cinci ori, in decursul ultimilor sase ani, Distribuitorul Anului in Europa Centrala si de Est, titlu acordat de catre cei mai mari producatori din industria IT. Cea mai recenta nominalizare a fost acordata saptamana trecuta, in cadrul editiei din 2014 a DISTREE, cel mai mare eveniment dedicat canalelor de distributie IT din zona EMEA.
"Pentru a reusi in distributia IT, o companie trebuie sa fie flexibila in structurarea portofoliului sau si in extinderea canalelor sale de distributie, iar acesta este modelul de business pe care il urmam cu succes pe toate pietele unde activam”, a adaugat Norbert Biedrzycki.
Platforma proprie de logistica si comenzi B2B online - Interlink
Platforma B2B InterLink a fost dezvoltata de catre ABC Data in urma unei experiente de peste 15 ani in comertul electronic, fiind disponibila pe toate pietele in care este prezenta, in versiuni locale, adaptata cerintelor si practicilor de afaceri din fiecare tara. In acest moment, peste 90% dintre comenzi sunt generate pe platforma InterLink, disponibila pentru partenerii din Romania pe situl ABCData.com.ro.
"Pentru ABC Data Romania, InterLink este unul dintre elementele cheie pentru construirea unui avantaj competitiv semnificativ pe plan local. Platforma faciliteaza accesul rapid la descrierea produselor, permite compararea si prezentarea disponibilitatii in timp real a produselor, starea facturilor comerciale si nu in ultimul rand, ajuta la negocierea preturilor. Toate aceste procese sunt complet automatizate, ceea ce asigura rapiditatea necesara oricarui client”, a explicat Sergiu Lujanschi, Director General ABC Data Romania.
De asemenea, partenerii mici si mijlocii ai ABC Data isi pot dezvolta propriile sisteme de comert electronic pentru utilizatorii finali cu ajutorul modulelor dedicate din InterLink, iar partenerii de dimensiuni mari pot sa integreze direct in propriile magazine online produse din portofoliul ABC Data.
Oferta de produse in continua crestere, plus brand propriu - Colorovo ABC Data pune la dispozitia partenerilor locali, din toate segmentele de piata, respectiv integratorii IT, revanzatorii, magazinele care comercializeaza produse IT si electrocasnice, dar si lanturile mari de magazine, un portofoliu de peste 36.000 de produse, de la peste 200 de producatori internationali, aflat in continua crestere.
"Ne straduim in fiecare zi ca portofoliul nostru de produse sa fie complet, disponibil si sa oferim cel mai bun pret partenerilor nostri. In cel mai scurt timp, intentionam sa listam in oferta noastra si producatori locali, fiind mereu deschisi catre incheierea de noi parteneriate”, a declarat Alexandru Gheorghiu, Director Comercial ABC Data Romania.
In 2010, compania a lansat propria marca - Colorovo, portofoliul de produse fiind dezvoltat intensiv, iar in prezent include tablete si accesorii pentru dispozitivele mobile, consumabile, echipamente de birou si accesorii pentru calculatoare.
Tot din 2010, ABC Data este o companie publica, listata la Bursa de Valori din Varsovia, iar pentru anul trecut grupul estimeaza o cifra de afaceri de aproximativ 1,2 miliarde de euro.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall