De la 1 aprilie vorbesti mai ieftin la telefonul mobil in alte retele

Data publicarii: 27-02-2014 | Finante-Banci

Operatorii telecom vor practica, de la 1 aprilie, tarife de interconectare mult reduse, de la 3,07 eurocenti/minut la 0,96 eurocenti/minut in cazul telefoniei mobile si de la 0,67 la 0,14 eurocenti/minu pentru telefonia fixa, potrivit ANCOM.

Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor in alta retea, sunt platite intre operatori pentru convorbirile clientilor in afara retelei la care sunt abonati sau au cartela prepaid. Acest pret se regaseste in tariful perceput clientului care initiaza apelul, scrie zf.ro.

"Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a adoptat, in urma avizului favorabil primit din partea Comisiei Europene, deciziile prin care sunt stabilite noile tarife maxime pentru serviciile de interconectare in vederea terminarii apelurilor. Incepand cu data de 1 aprilie, noile tarife maxime pentru terminarea apelurilor in Romania scad de la 0,67 eurocenti/minut la 0,14 eurocenti/minut, pentru terminarea la puncte fixe, respectiv de la 3,07 eurocenti/minut la 0,96 eurocenti/minut, pentru terminarea la puncte mobile", se arata intr-un comunicat al ANCOM.

Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toti furnizorii de retele din Romania identificati cu putere semnificativa pe pietele de terminare a apelurilor la puncte fixe si mobile: 46 de furnizori de retele fixe si 6 furnizori de retele mobile.

Sursa: Realitatea.net