Restantele inregistrate de populatie si firme la creditele contractate de la bancile comerciale au ajuns la 7,42 miliarde de euro

Data publicarii: 10-03-2014 | Finante-Banci
Restantele inregistrate de populatie si firme la creditele contractate de la bancile comerciale au ajuns la sfarsitul lunii ianuarie la 7,42 miliarde de euro, in crestere cu 130 de milioane de euro (2%) fata de finele lui 2013 si cu 740 de milioane de euro (peste 11%) fata de aceeasi luna a anului trecut, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

In conditiile in care creditarea a batut pasul pe loc in ultimul an, iar restantele au continuat sa creasca, ponderea sumelor restante in portofoliul de imprumuturi a urcat de la 13% in ianuarie 2013 la 15,15% in prima luna a acestui an. Cele mai mari restante, in functie de ponderea acestora in totalul creditelor contractate, se inregistrau la finele primei luni din an in judetele Salaj, Valcea si Braila. Mai exact, in judetul Salaj, firmele si populatia inregistrau intarzieri la rambursarea creditului pentru mai bine de un sfert (26,55%) din imprumuturile luate de la banci, respectiv 88,86 milioane de euro. In Valcea, acolo unde se afla combinatul Oltchim Ramnicu Valcea, cu datorii insemnate catre banci, restantele ocupa 22,7% din total, cu o valoare de 127,3 milioane de euro. In Braila, firmele si persoanele fizice au acumulat sume restante de 95 de milioane de euro. La polul opus in topul restantierilor se afla judetele Gorj (32 de milioane de euro, 6,6% din totalul creditelor), Dambovita (34,5 milioane de euro, 7,95%) si Vaslui (40,1 milioane de euro, 10,1%). Aproape 70% din totalul restantelor se inregistrau in ianuarie la imprumuturile in valuta - euro, franci elvetieni si dolari. Peste 688.000 de romani persoane fizice inregistrau la sfarsitul anului trecut restante pentru unul sau mai multe credite contractate de la banci si institutii financiare nebancare (IFN) in valoare de 11,36 miliarde de lei (2,53 miliarde de euro), potrivit datelor publicate de BNR.

Sursa: Adevarul





Ultimele stiri pe BankNews.ro: