Vicepresedinte BEI, in centrul unui scandal major de coruptie

Data publicarii: 14-03-2014 | Finante-Banci

 Vicepreşedintele Bancii Europene de Investitii Magdalena Alvarez se afla in centrul unui scandal de coruptie care afecteaza Partidul Socialist din Spania, legat de deturnarea unor fonduri destinate unui program social, justitia stabilind in cazul acesteia o cautiune civila de 30 milioane euro.

 Cazul a devenit unul din simbolurile folosite de presa spaniola, cand este vorba despre ilegalitatile comise de partidele politice.

 Partidul Socialist al Andaluziei este vizat de o ancheta a justitiei de la inceputul anului 2011, privind posibila deturnare, in perioada 2001-2010, a milioane de euro prin intermediul unui fond public destinat sustinerii financiare a unor persoane sau companii beneficiare de programe sociale.

 Potrivit presei, suma deturnata ar putea depaşi 140 de milioane de euro.

 Magistratul care instrumenteaza cazul, Mercedes Alaya, vrea sa afle daca o parte din fondurile programului au fost alocate fraudulos unor persoane sau companii apropiate Partidului Socialist care nu erau incluse in programe sociale, sau varsate sub forma de comisioane unor intermediari sau unor sindicate, precum UGT şi Comisiones Obreras, cele mai mari din tara.

 Magdalena Alvarez a fost ministru socialist al Lucrarilor Publice in perioada 2004-2009 şi a plecat ulterior la BEI.

 Continuarea, pe Mediafax.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: