Comisioane mai mici pentru brokeri: veniturile au alunecat sub nivelul de 20% din intermedieri

Data publicarii: 28-03-2014 | Finante-Banci

Companiile de brokeraj in asigurari au incasat anul trecut 773 milioane de lei (175 mil. euro) din negocierea contractelor de asigurare si din servicii precum regularizari de daune si inspectii de risc, in crestere cu 6,5% fata de anul 2012. Cea mai mare parte a veniturilor provine din comisioane incasate pentru intermedierea de polite, cu un volum de 750 milioane de lei.

Volumul primelor intermediate a crescut anul trecut cu aproape 8%, la 3,9 miliarde de lei (880 mil. euro), astfel ca ponderea veniturilor totale in primele intermediate a scazut usor sub 20%. Strict veniturile din comisioane au o pondere de 19,3% din primele intermediate. Din regularizari de daune, brokerii au avut anul trecut venituri de 12 milioane de lei, in crestere cu aproape 2%.

Veniturile din inspectii de risc au fost de 2,6 milioane de lei. Cele mai mari venituri sunt din negocierea contractelor de asigurare, in conditiile in care comisioanele incasate de brokeri pentru o polita incheiata ajung in anumite cazuri pana la 25-30% din tariful platit de client. Pe piata de brokeraj activeaza in prezent circa 600 de jucatori. Brokerii au ajuns anul trecut sa intermedieze 47% din primele subscrise de companiile locale de asigurari. Printre cele mai mari companii de brokeraj se numara Marsh, Safety sau Aon.

SURSA: ZF.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: