FMI a aprobat un plan de ajutorare a Ucrainei în valoare de 17 miliarde de dolari
Data publicarii: 04-05-2014 | Finante-BanciFondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat un plan de ajutorare pe doi ani a Ucrainei în valoare de 17 miliarde de dolari.
Consiliul de Adminitraţie al FMI, care reprezintă toate cele 188 de state membre, a aprobat deblocarea "cât mai curând" pentru Ucraina, ameninţată cu falimentul şi fragilizată de o insurecţie prorusă în estul ţării, a unui prim împrumut în valoare de 3,2 miliarde de dolari. Acest împrumut ar trebui să acopere datoria la gaze a Ucrainei faţă de Rusia.
Totodată, acest demers oferă şi altor donatori, precum Uniunea Europeană şi Banca Mondială, posibilitatea de a contribui la planul de salvare, estimat să ajungă la 27 de miliarde de dolari.
Următoarele împrumuturi ale FMI vor fi acordate în etape şi cu condiţia aplicării de către Kiev a unui program de austeritate.
Autorităţile interimare de la Kiev, care au solicitat împrumutul la începutul lunii martie, au caştigat deja încrederea FMI anunţând scăderea subvenţiilor la energie, o măsură cerută de această instituţie şi care va duce, de fapt, la creşterea cu 50% a preţului la gaze.
Sarcina asumată de Ucraina se anunţă a fi dificilă, în condiţiile în care economia acestei ţări ar trebui să se contracteze cu 5% în acest an, potrivit unor estimări ale FMI. O creştere de 2% ar urma să fie îngregistrată în 2015, potrivit instituţiei.
Planul de ajutorare, al treilea acordat Ucrainei începand din 2008, ar trebui să permită de asemenea ameliorarea climatului de afaceri.
SURSA: Mediafax.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut