Băncile italiene beneficiază de creşterea apetitului investitorilor, pentru a-şi majora capitalul

Data publicarii: 07-05-2014 | Finante-Banci

 Băncile italiene pot profita de creşterea apetitului investitorilor de a paria pe redresarea economică a ţării, pentru a-şi majora capitalul cu miliarde de euro înaintea testelor de stres, transmite Reuters.

 Brokerii recomandă clienţilor să profite de oportunitatea de a-şi extinde investiţiile în băncile italiene, care trebuie să-şi întărească bilanţurile înaintea verificării calităţii activelor de către Banca Centrală Europeană.

 Opt dintre cele 15 bănci italiene care sunt verificate de BCE au anunţat planuri de majorare a capitalului, cele mai multe emisiuni de obligaţiuni fiind lansate anul acesta de bănci în Europa.

 'Există apetit pentru activele italiene în acest moment. Emisiunile de acţiuni vor fi acoperite', a declarat un bancher, pentru Reuters.

 Băncile italiene trebuie să-şi întărească bilanţurile, după ce o serie de falimente ale corporaţiilor, provocate de recesiunea prelungită, au dus la un nivel ridicat al creditelor neperformante, de 160 de miliarde de euro, mai ridicat decât în Spania sau Franţa.

 'Investitorii, în special cei din străinătate, pariază pe Italia şi pe băncile ţării, deoarece există semne de redresare a economiei şi sunt încrezători că noul guvern al premierului Matteo Renzi va adopta reformele structurale de care au nevoie băncile italiene', susţine Roberto Lot, manager de fond la Ifigest.

 Băncile europene trebuie să demonstreze că pot supravieţui unui declin al PIB-ului de 7%, conform reglementărilor testelor de stres prezentate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA)

Continuarea, pe Economica.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: