Deloitte: Încrederea investitorilor în Europa de Est a atins un nivel maxim al ultimilor doi ani

Data publicarii: 13-05-2014 | Finante-Banci

încrederea investitorilor în Europa de Est a atins un nivel maxim al ultimilor doi ani, conform studiului Deloitte CE Private Equity Confidence, ponderea repondenţilor care se aşteaptă la o revenire a activităţii tranzacţionale ajungând la 60%, dublu faţă de raportul anterior.

încrederea investitorilor în Europa de Est continuă să crească la nivelul din perioada 2003-2007. Recesiunea din regiune ar putea astfel să ia sfârşit: proporţia repondenţilor care se aşteaptă la o revenire a activităţii tranzacţionale s-a dublat faţă de ultimul studiu Deloitte, ajungând astfel la 60%, ceea ce indică un nivel maxim al încrederii în ultimii doi ani, se arată într-un comunicat al Deloitte.

"Este încurajator să vedem o creştere a activităţii de tranzacţionare şi în Romania, comparativ cu anul trecut", a declarat Hein van Dam, partener Deloitte România.

Industria IT&C şi cea financiară au fost cele care au atras interesul investitorilor în perioada octombrie 2013- aprilie 2014 în România.

Astfel, achiziţia Nextebank şi a pachetului majoritar în Star Storage plasează Axxess Capital printre cele mai active fonduri de investiţii din România. De asemenea, printre fondurile active în perioada menţionată se numără şi Resource Partners, 3TS, Francisco Partners, Enterprise Investors şi Intel Capital.

Numărul repondenţilor care se aşteaptă să strângă fonduri în regiune s-a dublat, ajungând la 19%, faţă de studiul precedent.

Printre factorii care contribuie la creşterea încrederii investitorilor se numără aşteptările privind îmbunătăţirea condiţiilor economice şi accesul la finanţare.

Două treimi din repondenţi se aşteaptă ca situaţia economică să se îmbunătăţească, cu 43% mai mult faţă de studiul anterior, acest nivel al încrederii nemaifiind atins din 2004, când opt ţări din Europa Centrală au intrat în Uniunea Europeană.

Continuarea, pe Mediafax.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: