Nemţii de la ProCredit au raportat profit de 2 mil. € anul trecut. Creditarea a crescut cu 12%

Data publicarii: 13-05-2014 | Finante-Banci

ProCredit, o bancă de talie mică specializată pe nişa microîntreprinderilor şi a producătorilor agricoli, a obţinut anul trecut un profit net de 2 milioane de euro, de patru ori peste nivelul din 2012, în condiţiile creşterii portofoliului de credite şi implicit a bazei de venituri. Banca raportase un profit de aproape o jumătate de milion de euro în anul anterior.

Portofoliul de credite a crescut cu 12% anul trecut şi a ajuns la 241 mil. euro, două treimi fiind finanţări acordate întreprinderilor mici şi mijlocii, care reprezintă categoria de clientelă ţintă a băncii. Creditele acordate în agricultură ajungeau la 83 mil. euro la finalul anului trecut, fiind în creştere cu 20% faţă de decembrie 2012. Banca îşi bugetase la începutul anului trecut un stoc total de credite de 250 mil. euro în decembrie 2013.

ProCredit a ajuns la sfârşitul lunii decembrie la un volum de depozite atrase de la clientelă de 198 mil. euro, cu 18% peste nivelul din decebrie 2012. Raportul credite/depozite s-a îmbunătăţit astfel până la 122%. Volumul total al tranzacţiilor derulate de clienţi pe parcursul anului trecut s-a ridicat la 1,2 mld. euro, fiind în creştere cu 20% faţă de 2012. Tranzacţii de o jumătate de miliard de euro au fost realizate anul trecut prin platforma de internet banking.

Continuarea, in ZF.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: