Garanti a făcut profit mai mare în primul trimestru, dar a pierdut un sfert din venituri
Data publicarii: 14-05-2014 | Finante-BanciSubsidiarele locale ale grupului turc Garanti au înregistrat în primul trimestru un profit net de aproape 11 mil. euro, cu 7% peste nivelul din perioada ianuarie-martie 2013, deşi au pierdut aproape un sfert din veniturile nete, care au ajuns la 34 mil. euro. Garanti Bank, un jucător de talie medie pe piaţă, a contribuit cu 9,2 mil. euro la profitul raportat de turci din operaţiunile locale. Veniturile băncii au însumat 28 mil. euro. Cele trei instituţii financiare deţinute de bănci, specializate pe credite de consum, leasing şi credite ipotecare, au obţinut, de asemenea, profit. Primele două au raportat câte un un plus de 0,6 mil. euro, iar compania de credite ipotecare un profit de 0,2 mil. euro. Compania de credite ipotecare urmează însă să fie absorbită de bancă, potrivit unei decizii din luna martie a adunării generale a acţionarilor. Banca avea la sfârşitul primului trimestru credite de peste 1,1 mld. euro, cu 10% peste nivelul din martie 2013. Volumul depozitelor atrase de la clientelă a avut o creştere de 33% în ultimul an. Garanti nu a precizat la ce volum de depozite a ajuns, dar la finalul anului trecut avea depozite de 540 mil. euro. Banca a încheiat primul trimestru cu o reţea de 78 de sucursale şi agenţii.
SURSA: ZF.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut