Traderul care a provocat pierderi de 5 miliarde de euro băncii Societe Generale s-a predat poliţiei
Data publicarii: 20-05-2014 | Finante-BanciJerome Kerviel, revenit din Italia şi aşteptat în Franţa pentru a efectua o pedeapsă cu închisoarea, a fost reţinut duminică la miezul nopţii în localitatea Menton (sud-est), la scurt timp după ce a trecut frontiera, a transmis o corespondentă a agenţiei France Presse aflată la faţa locului.
Fostul trader al grupului Societe Generale, condamnat la cinci ani de închisoare dintre care trei cu executare pentru că a provocat pierderi uriaşe fostei sale bănci, avea termen până la miezul nopţii pentru a se prezenta la comisariatul de poliţie din Menton, localitate de la frontiera cu Italia.
El a fost abordat de doi poliţişti în civil care l-au urcat rapid într-o maşină. Jerome Kerviel nu a opus nicio rezistenţă, după cum a anunţat duminică seară, înainte de a pătrunde pe teritoriul Franţei.
Intervenţia s-a desfăşurat foarte repede, lăsându-i descumpăniţi pe susţinătorii lui Jerome Kerviel, printre care unii cu lacrimi în ochi.
'Este dureros. Vom organiza un sit-in paşnic în faţa comisariatului din Menton', a declarat părintele Patrice Gourrier, tovarăşul de drum al lui Kerviel.
în timp ce se pregătea, sâmbătă, să revină în Franţa, fostul trader a anunţat în cele din urmă, cu 100 de metri înainte de graniţă, intenţia sa de a rămâne în Italia până când preşedintele François Hollande nu va oferi 'imunitate' pentru martori în cazul său. Palatul Elysee a răspuns simplu că, dacă Jerome Kerviel solicită graţierea prezidenţială, cererea sa va fi examinată 'conform procedurii obişnuite'.
în luna ianuarie 2008, după ce a descoperit expunerea enormă acumulată de Jerome Kerviel pe o piaţă afectată deja de criza creditelor subprime, Societe Generale a decis să scape de poziţiile de aproximativ 50 de miliarde de euro asumate de traderul său, înregistrând la final o pierdere de 4,9 miliarde de euro.
SURSA: Economica.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut