Erste Group nu mai intenţionează să se extindă masiv în Europa de Est

Data publicarii: 22-05-2014 | Finante-Banci

Condiţiile de afaceri pentru băncile europene ar putea să se îmbunătăţească semnificativ în 2015 după ce o serie de chestiuni care ţin de reglementare vor fi soluţionate în următoarele şase luni, a declarat miercuri directorul general de la Erste Group Bank, Andreas Treichl, la Adunarea Generală Anuală a acţionarilor, transmite Reuters.

Treichl a mai spus că Erste Group Bank intenţionează să majoreze sumele alocate pentru plata dividendelor la nivelul de dinaintea crizei financiare, dar nu a oferit detalii referitorare la perioada de timp în care se va întâmpla acest lucru.

Pentru anul 2013, acţionarii Erste Group Bank vor primi dividende în valoare de 40 de eurocenţi pe acţiune, faţă de 20 de eurocenţi pe acţiune pentru anul 2012. Comparativ, pentru exerciţiul financiar 2007, Erste a plătit dividende în valoare de 0,75 eurocenţi pe acţiune.

Chiar dacă a apreciat că este prea devreme pentru a face prognoze pentru 2015, Andreas Treichl le-a spus acţionarilor că “există o şansă reală ca 2015 să arate semnificativ mai bine decât 2014. “Vom avea răspunsul peste şase luni şi nu vrem să facem comentarii definitive până atunci”, a arătat sursa citată.

în lunile următoare, marile bănci din zona euro vor fi supuse unor teste de stres, un proces criticat de Treichl pentru că acordă un tratament preferenţial zonei de sud a Europei. De exemplu, testele simulează un declin de 10,1% al Produsului Intern Brut al Cehiei comparativ cu o contracţie de 6,1% în cazul Italiei.

Continuarea, in Capital.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: