FMI cere acţiuni coordonate pe plan global pentru a preveni propagarea turbulenţelor

Data publicarii: 26-05-2014 | Finante-Banci

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a cerut duminică o cooperare mai strânsă între băncile centrale ale lumii pentru a face faţă provocărilor legate de sistemele financiare din ce în ce mai complexe şi interconectate, transmite Reuters.

Christine Lagarde, împreună cu şeful BCE, Mario Draghi, şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, participă în perioada 26-27 mai la Conferinţa pe teme de politică monetare, organizată de Banca Centrală Europeană.

Potenţialele câştiguri în urma cooperării ar putea fi imense într-o perioadă dificilă, cum a fost cea din perioada crizei financiare, a explicat oficialul FMI.

'Dacă politicile sunt văzute numai din punct de vedere naţional, vom sfârşi într-o lume cu intervenţii ad hoc, mai puţin echilibrate şi care pot exporta instabilitate financiară. Aceasta ar fi o lume în care s-ar putea pierde bunăstarea în multe state, nu doar din cauza efectelor crizei, de la statele dezvoltate la cele emergente, ci şi din cauza efectelor provocate de reacţia inversă din statele emergente în cele dezvoltate', a subliniat Christine Lagarde.

'Criza financiară a arătat că sunt necesare acţiuni coordonate pe plan global pentru a preveni propagarea turbulenţelor spre economiile din întreaga lume. Avem nevoie de un efort colectiv pentru a examina eficacitatea răspunsurilor politice de sprijin, efectele lor şi implicaţiile asupra prosperităţii pe plan mondial', a avertizat şeful FMI.

Lagarde a explicat că statele avansate trebuie să reducă volatilitatea prin comunicarea precisă a politicii lor monetare. Referindu-se la legătura dintre stabilitatea financiară şi inflaţie, directorul general al Fondului Monetar Internaţional a apreciat că actualul mediu din zona euro aminteşte de modul în care slăbiciunea bilanţurilor poate constrânge capacitatea băncilor de a sprijini creditarea şi investiţiile, contribuind la un nivel scăzut al inflaţiei.

Continuarea, pe Economica.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: