Garanti Leasing: Piaţa de leasing a crescut în acest an cu 28%, prima evoluţie pozitivă după 2008

Data publicarii: 09-07-2014 | Finante-Banci

Piaţa de leasing a crescut în primele patru luni cu 28%, prima evoluţie pozitivă din 2008, iar performanţa de la începutul anului creează premisele unui avans pentru întreg anul, a declarat la conferinţa MEDIAFAX talks About Transport&Logistics, Oana Stoenescu, director vânzări al Garanti Leasing.

"în primul trimestru creşterea pieţei de leasing a fost de 28%, iar în perioada ianuarie-aprilie, avansul este de circa 30% faţă de perioada similară a anului trecut. După anul 2008, piaţa s-a stabilizat la circa 1,3 miliarde de euro, iar anul trecut a avut loc chiar o uşoară scădere din cauză că multe proiecte au fost amânate. Anul acesta este primul după 2008 când piaţa a înregistrat o creştere, iar evoluţia din primele luni ne dau speranţă că vom avea un trend pozitiv pe tot anul", a explicat Stoenescu.

Ea a arătat că 73% din piaţă o reprezintă leasingul pe segmentul auto, preponderent vehicule comerciale, 5% leasing imobiliar, iar restul, de 22% leasing de echipamente.

"Evoluţia pieţei auto din acest an a fost o surpriză extraordinară, vânzările fiind mai mari cu 36% în primele cinci luni. Din păcate, această creştere nu se transpune şi în piaţa de leasing, doar 30% din vânzările de maşini din primele cinci luni fiind făcute prin leasing", a arătat Stoenescu.

în opinia sa, în vederea dinamizării pieţei de leasing, este absolut necesară susţinerea creşterii economice, prin suport acordat antreprenorilor români.

în acest sens, Stonescu a subliniat rolul statului în diminuarea birocraţiei (reducerea numărului de taxe), acordarea de facilităţi fiscale şi susţinere bugetară în domenii strategice, dar şi a companiilor mari şi multinaţionale, prin contractarea mai multor servicii sau produse româneşti şi prin oferirea de know how şi sustenabilitate.

SURSA: Mediafax.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: