Chiriile in Capitala au stagnat, in septembrie, raportat la estimarile care indicau cresteri de pana la 10%

Data publicarii: 06-10-2015 | Economie
Preturile cu care s-au inchiriat locuintele din capitala au stagnat, in luna septembrie, fata de estimari, care indicau preturi cu pana la 10% mai mari, odata cu venirea studentilor in Bucuresti pentru inceperea noului an universitar, potrivit unei analize realizate de un portal imobiliar, remis luni AGERPRES.

Studiul, care a luat in calcul preturile medii ale locuintelor din Bucuresti in perioada septembrie 2014 - septembrie 2015, arata faptul ca pretul mediu de inchiriere al garsonierelor a crescut cu doar 2 euro fata de aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, in septembrie 2015 pretul mediu de inchiriere al unei garsoniere a fost de 228 de euro, in conditiile in care ofertele noi de inchiriere au scazut de la 1.956 in septembrie 2014, la 1.779 in septembrie 2015.

Singurele proprietati pentru care exista mai multe oferte noi de inchiriere in septembrie 2015 fata de aceeasi perioada a anului trecut sunt apartamentele cu 2 camere. Astfel, luna trecuta au fost inregistrate 2.106 de noi oferte de inchiriere, fata de doar 2.095, cate erau in urma cu 12 luni. In ceea ce priveste pretul mediu de inchiriere al apartamentelor cu 2 camere, acesta a crescut cu doar 7 euro in ultimele 12 luni, de la 313 euro in septembrie 2014, la 320 de euro in septembrie 2015, conform analizei realizate de anunturiparticulari.ro.

O situatie similara cu cea intalnita la garsoniere se inregistreaza in cazul apartamentelor cu 3 camere. Aceste locuinte s-au scumpit in ultimele 12 luni cu 9 euro, de la 413 euro, cat era pretul mediu de inchiriere in septembrie 2014, la 422 de euro, pret mediu cu care se putea inchiria un apartament cu 3 camere in Bucuresti in septembrie 2015.

Similitudinea cu garsonierele se pastreaza si la nivelul ofertelor noi de inchiriere, al caror numar a scazut in ultimele 12 luni, de la 906 la 817, cate au fost inregistrate in luna septembrie a anului in curs.

Conditiile foarte avantajoase de creditare prin programul Prima Casa au un impact semnificativ pe piata imobiliara, transformand o parte dintre chiriasii traditionali in proprietari sau viitori proprietari de locuinte. Rata pentru un credit Prima Casa pentru o locuinta este mai mica decat chiria pentru o locuinta similara.

"S-a creat astfel o presiune pe piata chiriilor, care a tinut preturile jos, chiar in conditiile in care ofertele noi de inchiriere s-au mai imputinat fata de anul trecut si indiferent ca ne aflam intr-o perioada in care preturile erau asteptate sa faca un salt semnificativ", afirma specialistii.

AGERPRES
Ultimele stiri pe BankNews.ro: