Gerea, despre pretul benzinei: Cat timp consumul este apreciabil, nu exista motive sa se reduca pretul

Data publicarii: 06-10-2015 | Actualitate

Distribuitorii de carburanti nu au motive sa scada pretul la pompa al benzinei cata vreme consumul se afla la un nivel apreciabil, a declarat, luni, ministrul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, prezent la o conferinta de specialitate.

"Exista o politica a distribuitorilor de combustibili care se vede materializata in acest fel, dar exista si un nivel al accizelor care asigura alte beneficii economiei romanesti si pana la urma exista o piata care decide acest lucru. Atata timp cat consumul este inca la un nivel apreciabil, presupun ca nici pentru distribuitori nu exista vreun motiv sa scada pretul", a explicat ministrul, intrebat de ce in Romania pretul benzinei nu se reduce sub 5 lei/litru, desi cotatiile petrolului au scazut.

Andrei Gerea a apreciat ca, in cazul Romaniei, nu ar fi o tragedie scaderea pretului la petrol din punct de vedere al incasarilor din redevente, deoarece se compenseaza cu cresterea consumului.

"La nivelul Romaniei, sunt redevente la un nivel acceptabil in zona miniera. Poate aici se poate discuta si creste nivelul lor - ma gandesc in domeniul aurifer si pentru alte zacaminte. Pentru zona de petrol si gaze, trebuie sa discutam pentru operatiunile, de exemplu care se fac in offshore, in zonele de mare adancime in Marea Neagra, unde costurile sunt enorme, iar interesul Romaniei este sa vada materializate explorarile si trecerea la faza de exploatare, unde chiar putem sa discutam de o scadere a lor", a spus Gerea.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a participat, luni, la cea de-a XIV-a editie a Conferintei cu tema "Investitii si reglementare in domeniul energiei", organizata de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) si Asociatia Regionala a Reglementatorilor in domeniul Energiei (ERRA), in perioada 5 - 7 octombrie, la Bucuresti.

AGERPRES
Ultimele stiri pe BankNews.ro: