Bancile din Grecia cer investitorilor sa schimbe titluri de valoare in schimbul actiunilor (Bloomberg)

Data publicarii: 19-10-2015 | Finante-Banci

Bancile elene s-au intalnit cu cativa detinatori de obligatiuni si au discutat posibilitatea unor 'debt swaps' (conversia unor datorii mai vechi in actiuni sau participatii la capital), pentru a-si repara bilanturile, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.

Eurobank Ergasias si Alpha Bank vor sa ceara investitorilor sa schimbe titluri de valoare, de un miliard de euro si, respectiv, 1,94 miliarde de euro, in schimbul actiunilor. National Bank of Greece (NBG) ar putea, de asemenea, sa ia in considerare conversia unor datorii mai vechi in obligatiuni, in functie de pretul pe care il va obtine din vanzarea subsidiarei din Turcia, Finansbank, sustin sursele.

Joi, al doilea grup bancar elen, Piraeus Bank, a lansat o oferta de schimb pentru detinatorii de obligatiuni, pentru a-si majora capitalul, afectat de mediul economic dificil din Grecia. Detinatorii de titluri de valoare de 1,1 miliarde de euro (1,26 miliarde de dolari) pot schimba cateva obligatiuni sau toate pentru recipise non-transferabile, a anuntat Piraeus Bank. Investitorii vor primi numerar sau actiuni in schimbul recipiselor. Oferta a fost facuta pentru majorarea bazei de capital, a informat Piraeus.

Purtatorii de cuvant de la Eurobank si Alpha Bank au refuzat sa comenteze informatia. Purtatorul de cuvant al NBG, cel mai mare grup bancar elen, a declarat ca banca nu are astfel de planuri in viitorul apropiat.

BCE a decis sa deruleze noi teste de stres in randul bancilor elene pentru a sti cu exactitate care este necesarul lor de capital si pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia. Conform prevederilor celui de-al treilea program de asistenta financiara pentru Grecia, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 - 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.

Anul trecut, trei banci grecesti prezente si pe piata din Romania - National Bank of Greece (NBG), Eurobank si Piraeus Bank - nu au trecut testele de stres derulate de Banca Centrala Europeana. Doar Alpha Bank a indeplinit cerintele referitoare la mentinerea un capital core Tier 1 de cel putin 8% in cel mai probabil scenariu economic pentru urmatorii trei ani si un capital de cel putin 5,5%, potrivit unui scenariu advers. Potrivit testelor BCE, Alpha Bank ar avea un capital core Tier 1 de 13,8% in cel mai probabil scenariu economic pentru urmatorii trei ani si un capital de 8,1%, potrivit unui scenariu advers.

In ceea ce priveste Piraeus Bank, a doua mare banca din Grecia, aceasta a indeplinit cerintele de capital in cazul scenariului de baza cu un nivel de capital core Tier 1 de 9,03%, dar nu si cele referitoare la scenariul advers, cu un nivel de capital core Tier 1 de 4,39%.

De atunci, situatia bancilor elene s-a inrautatit, din cauza declinului economiei si a majorarii creditelor neperformante, astfel incat vor avea nevoie de a treia recapitalizare din 2010, cand Grecia a avut nevoie de asistenta financiara pentru a evita intrarea in incapacitate de plata.

Fondul de Stabilitate Financiara al Greciei (HFSF) - principalul actionar al bancilor elene - este institutia care s-a ocupat de recapitalizarea acestor institutii. Piraeus Bank, Alpha, National Bank of Greece si Eurobank, care impreuna controleaza aproximativ 91% din industria bancara greceasca, au fost sprijinite de Uniunea Europeana si Fondul Monetar International care, in cadrul precedentelor programe de asistenta financiara pentru Grecia, au pus deoparte 50 de miliarde de euro pentru curatarea sectorului bancar elen.

Cele patru mari banci grecesti - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank si Eurobank - sunt prezente si pe piata din Romania.

AGERPRES