Vlasceanu (ACUE): Investigatiile Consiliului Concurentei dureaza prea mult, iar piata de energie evolueaza rapid

Data publicarii: 11-02-2016 | Economie

Investigatiile din sectorul energetic derulate de Consiliul Concurentei dureaza prea mult, iar, in acest timp, piata evolueaza rapid, a declarat, joi, Silvia Vlasceanu, director executiv al Asociatiei Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE), prezenta la conferinta PRIA Competition.

"Sectorul energetic este cel mai reglementat în această țară, în prezent. Însă este într-o dinamică foarte accelerată. De exemplu, acum 25 de ani nu se vorbea de surse regenerabile de energie, acum vorbim de stocarea energiei. Consumatorii vor fi și producători și vor consuma din ce în ce mai puțin din sistem, clădirile la fel, ele trebuie să aibă un consum de energie apropiat de zero", a spus Vlăsceanu.

Aceasta a recomandat reprezentanților Consiliului Concurenței să finalizeze mai repede investigațiile din acest sector.

"De exemplu, cazul în care au fost amendați Hidroelectrica și așa-numiții "băieți deștepți" din energie vizează fapte care au început în 2004 — 2005, se opresc în 2008, iar investigația a fost finalizată în 2015. Deci, iată că durează mult prea mult aceste anchete, durează foarte mult timp până când se finalizează și se soldează sau nu cu amenzi, iar, în acest timp, piața evoluează și ar putea suferi transformări uriașe. Aceasta este o recomandare. Poate mai multă celeritate ar ajuta pe toată lumea și ar da mai multă credibilitate Consiliului Concurenței", a susținut reprezentantul ACUE.

Silvia Vlăsceanu a participat, joi, la conferința PRIA Competition, în cadrul căreia s-au dezbătut noutățile legislative în ceea ce privește concurența, precum și analize și studii de caz ale celor mai importante investigații de concurență de anul trecut.

Conferința, organizată de PRIA Events, reprezintă cel mai important eveniment dedicat concurenței și aduce laolaltă reprezentanți ai Consiliului Concurenței și ai altor autorități ale statului, reprezentanți ai camerelor de comerț și ambasadelor, reprezentanți din domeniul energetic, retail, telecom, sectorul bancar și piața farmaceutică.

Sursa: Agerpress